O săptămână de refacere cu 200 lei

O săptămână de refacere cu 200 lei
ORADEA – Bihorenii care doresc să-şi petreacă în această perioadă concediul într-o staţiune balneră o pot face la preţuri acceptabile. Lista statiunilor balneare

Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România, în colaborare cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a iniţiat şi în acest an campania de oferte „O săptămână de refacere în staţiunile balneare”, destinată tuturor categoriilor de turişti. Oferta, la care participă 12 staţiuni balneare, este valabilă pentru perioada 25 ianuarie 31 mai 2008.

Servicii

Pachetul de servicii cuprinde şase nopţi de cazare cu mic dejun şi două proceduri/zi, pe baza recomandării medicale. Tarifele sunt diferenţiate pe categorii hoteliere şi sunt valabile pentru un loc în cameră dublă. Astfel, pentru un hotel de o stea se va plăti 200 de lei/persoană, pentru un hotel de două stele – 270 de lei/persoană, iar pentru un hotel de trei stele – 330 de lei7persoană.

„Tarifele cuprind TVA şi sunt aceleaşi cu cele practicate în campania din toamna-iarna anului 2007”, se spune în comunicatul ANAT. Oferta este valabilă şi pentru cetăţenii din Republica Moldova, iar biletele se pot procura atât prin agenţiile de turism membre ANAT, cât şi direct de la staţiunile înscrise în program.

Data de începere a sejurului diferă de la staţiune la staţiune. La promoţie participă şi cea mai apropiată staţiune de Oradea – Băile Felix. „SC Turism Felix participă cu două hoteluri de două stele: Şomeşul şi Unirea, cu câte 70 de locuri pe serie. Perioada sejurului este între 01.03 – 25.04 şi 05.05 – 31.05”, ne-a informat Mihaela Groza, agent de turism la SC Turism Felix.

Alte staţiuni înscrise în program sunt: Moneasa, Olăneşti, Slănic Moldova, Vatra Dornei, Buziaş, Tuşnad, Călimăneşti-Căciulata, Lacul Sărat, Covasna, Sângeorz – Băi şi Govora.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !