O săptămână închinată Științei

De Crina Dobocan
Reactualizat la:
O săptămână închinată Științei
Conferințe, mese rotunde, concursuri, simpozioane, workshop-uri, expoziții, ateliere muzicale, în Săptămâna Științifică a Universității.

A 30-a ediție a Săptămânii Științifice la Universitatea din Oradea a debutat ieri, în Aula Magna a Universității din Oradea. La ceremonia de deschidere, care va avea loc în Aula Magna a Universității, au participat viceprimarul Mircea Mălan și președintele Consiliului Județean Bihor, Pasztor Sandor. Gazda evenimentului a fost rectorul Constantin Bungău.

Despre activitatea de cercetare, dezvoltare și inovare la Universitatea din Oradea a vorbit prorectorul responsabil cu Managementul Cercetării și Relații Internaționale, prof. Eugen Victor Macocian.

Cu acest prilej, conducerea Universității din Oradea a premiat 13 societăți comerciale partenere în cercetare și inovare. Printre entitățile colaboratoare și inițiatoare a unor proiecte derulate în parteneriat cu instituția de învățământ superior din urbea de pe Crișul Repede s-au numărat: Direcția Generală pentru Agricultură Bihor, Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Spitalul Județean, SC Esproba SRL, Confidex, Tecor Industries, Phenalex, Bagg Future, Vetmarc, Prisaca Transilvania – Cluj-Napoca, Rodia, Solar Eco Systems, Advanced Mechatronik Technologies Brașov, Centrul de Radioimagistică Telescan Timișoara, Emsil TechTrans România, Spinea SRL Slovakia etc.

La nivelul facultăților din cadrul Universității din Oradea au loc, în perioada 20 – 24 mai, conferințe, mese rotunde, concursuri, simpozioane, workshop-uri, expoziții, ateliere muzicale.

Studenții și masteranzii vor participa cu lucrări la conferințe și sesiuni de comunicări științifice organizate pentru ei.
Evenimentele științifice de la Universitatea din Oradea vor continua până la sfârșitul anului 2019.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !