Prezenţa la simulare fiind de 63,6% (2.598 de elevi) candidaţi la toate cele trei sau patru discipline. Din acest procentaj, 47,11% (1.224 de elevi) au avut medii peste nota 6, iar 123 de elei au avut medii între 5 şi 6. În urma simulării, procentajul pe discipline, a notelor peste 5 este: limba română (EA) – 62,8%; limba maternă (EB) – 76,71%; proba obligatorie a profilului (EC) – 47,71%; probă la alegere (ED) – 61,12%.
Mai bine ca anul trecut
„Comparativ cu anul trecut stăm mai bine atât la clasa a XII-a, cât şi la clasa a XI-a. Procentul fiind cu 20% mai mare. Mulţumit nu pot să spun că sunt. E loc de mai bine. M-a nemulţumit faptul că am avut patru eliminaţi. Un elev de clasa a XII-a şi trei de a XI-a. Ceea ce ne bucură în schimb e faptul că am avut note de 10. La clasa a XI-a, 18 note (proba EA – 4, EB – 6, EC – 8), iar la clasa a XII-a 56 de note (EA – 5, EB – 4, EC – 20, ED – 27). Un lucru îmbucurător, care ne dă speranţe că la examenul din vară vom atinge procentul de promovabilitate de anul trecut sau de ce nu, chiar să-l depăşim”, a precizat Alin Florin Novac-Iuhas, şeful ISJ Bihor.
Din calasa a XI-a la simularea pentru Bacaluareat s-au înscris 4.322 de elevi, iar procentul notelor peste 5 al acestora, pe discipline, a fost: EA – 57,22%; EB – 69,83%; EC – 36,01%. Nu a existat nici o medie de 10, însă cea mai mare medie înregistrată în Bihor la simularea pentru BAC a fost 9,97 la Liceul Teologic Baptist “Emanuel” din Oradea. In situaţia excepţională în care se doreşte acest lucru, elevul trebuie să solicite profesorului consemnarea notelor în catalog.
Simulare egal verificare
Subiectele pentru simularea la nivel naţional a examenului de bacalaureat au fost diferenţiate în funcţie de filiera profil si specializare, fiind elaborate de Centrul National de Evaluare si Examinare. Obiectivele simulării au fost pentru o mai bună familiarizare a elevilor din clasele terminale de liceu cu rigorile examenului de Bacalaureat pe care îl vor susţine la vară, la finalul învăţământului liceal, stabilirea nivelului real de pregatire atins, precum si optimizarea pregătirii elevilor. Astfel, in urma analizei rezultatelor, inspectoratele școlare vor lua măsuri de monitorizare și control, dar și de remediere a problemelor, acolo unde acest lucru se impune.
Examenul de bacalaureat, sesiunea din vară, se va desfăşura în perioada 13 iunie – 8 iulie. Absolvenţii de liceu vor avea până în 1 iulie probele orale şi de competenţe digitale, iar din 4 iulie vor fi probele scrise, rezultatele finale urmând să fie afişate în 16 iulie. Examenul va începe cu probele orale la limba română (13-15 iunie), urmată de proba de limba maternă (15-17 iunie), evaluarea competenţelor digitale (21-24 iunie) şi proba de limbă străină (27 iunie – 1 iulie). Probele scrise vor fi susţinute în 4 iulie la limba română şi în 5 iulie la limba maternă. Testarea va continua în 6 iulie cu proba obligatorie a profilului şi în 8 iulie cu proba la alegere a profilului şi specializării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!