O sută de tineri s-au căsătorit de probă

1Comentariu
O sută de tineri s-au căsătorit de probă
Deva – Aproape o sută de tineri din Deva s-au căsătorit, miercuri, pentru o zi şi au primit certificate „de probă” din partea autorităţilor locale, cu ocazia sărbătorii Zilei Îndrăgostiţilor “Sfântul Valentin”. 

“Ceremonia” s-a desfăşurat într-un supermarket din centrul municipiului, în faţa unui ofiţer de stare civilă de la Primăria Deva. După ce au spus câte un “Da” hotărât în faţa asistenţei, tinerii “însurăţei” au primit câte un “Certicat de căsătorie” în care li se recomandă, printre altele, să se iubească toată viaţa, să nu fie geloşi, să trăiască din plin şi să evite, măcar pentru o zi, mâncatul de ceapă şi usturoi.

Cuplurile care au semnat miercuri „certificatele de căsătorie” şi îşi vor uni destinele oficial, în acest an, vor primi din partea Primăriei Deva, un premiu în bani în valoare de 1000 de lei, imediat ce vor trece pe la Starea Civilă.

Acţiunea “căsătoriilor de probă” are deja tradiţie în muncipiul Deva, la fel ca şi premiile oferite tinerilor pentru a-i încuraja să-şi întemeieze o familie, afirmă autorităţile. Anul trecut, Primăria Deva a oferit premii în valoare de 44.000 lei pentru 44 de cupluri care au spus primul “Da”, de probă, chiar de Ziua Îndrăgostiţilor.

Mihai Stan



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor