Vineri dimineața, în jurul orei 03:00, tânăra conducea un autoturism dispre strada Ciheiului spre strada Universității. Din cauză că nu a adaptat viteza de deplsare la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției și a intrat cu autoturismul în parapetul metalic de pe partea dreaptă a sensului său de deplasare.
În urma impactului o tânără de 18 ani, pasageră în autoturism, a suferit leziuni ușoare.
În urma testării conducătoarei autoturismului cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că tânăra prezenta o concentrație alcoolică de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii evenimentului rutier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!