O viaţă de cântec

5Comentarii
O viaţă de cântec
ORADEA - Primaria Oradea, Casa de Cultură a Municipiului Oradea şi Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor (DCCPCNB) au organizat vineri seara, la Casa de Cultură a Municipiului, manifestarea „Florica Ungur – O viaţă dedicată cântecului popular”. Inconfundabila interpretă de muzică populară, Florica Ungur, a fost sărbătorită vineri seara în cadrul Programului „Pro Meritis”.

Raţiunea existenţei pentru Florica Ungur este muzica populară. Tot ce i-a fost dat, tristeţe, doruri sau bucurie, artista le-a adunat în suflet şi în cântec. Cântecele şi le-a inspirat din vatra satului în care s-a născut şi din dealurile şi văile judeţului Bihor. Florica Ungur a fermecat o ţară întreagă prin frumuseţea cântecului său.

La eveniment au participat Leontin Ciucur, Gheorghe Rada, Miron Blaga, Florica Bradu, tânăra interpretă Ioana Urs, Sorin Miescu, Elvira Lerinţiu, ing. Florin Albu, ing. Teodor şi Florica Ianc şi mulţi alţi colegi de scenă şi prieteni ai artistei.

Diploma „Pro Meritis”, pentru activitatea în domeniul artistic şi pentru păstrarea şi promovarea autenticităţii folclorului românesc, a fost înmânată de Crăciun Parasca. 

Am lansat proiectul «Pro Meritis» în urmă cu şase ani. De atunci am sărbătorit şi am premiat numeroşi oameni de cultură ai judeţului Bihor, cunoscuţi pentru activitatea lor în întreaga ţară, dar şi peste hotare. Printr-un consens am hotărât ca vârsta minimă a laureatului Pro Meritis să fie 62 de ani, dar cu condiţia să aibă minim 40 de ani de activitate. Acum o sărbătorim şi o premiem pe una dintre cele mai bune cântăreţe de folclor din Bihor, dar şi din întreaga ţară. Ţin să o felicit pe Florica Ungur pentru întreaga activitate”, a spus  Parasca.

 

 

 

Cântece şi amintiri

 

 

 

Cu această ocazie, artista a adus cu ea o înregistrare din arhiva Institutului de Folclor din Bucureşti, cu 25 de cântece interpretate de mama ei, Ileana Cociuba, de pe vremea când Florica Ungur era studentă. Invitaţii la manifestare au putut asculta astfel cântecul „Noi merem după mireasă”, pe care Florica Ungur l-a preluat de la mama sa.

 

Crina Dobocan

 

 



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor