„O victorie extrem de muncită”

„O victorie extrem de muncită”
Cristian Achim s-a declarat foarte fericit după succesul în faţa echipei CSM Bucureşti.

Conferinţa de presă de după meci l-a avut ca unic protagonist pe antrenorul echipei CSM Oradea, Cristian Achim. Oaspeţii au plecat imediat după încheierea partidei la gară, pentru a „prinde” trenul spre Bucureşti.

„Sunt foarte fericit pentru că am reuşit să câştigăm acest meci, în care echipa noastră a suportat o presiune extraordinară. Aşa cum am anticipat, CSM Bucureşti este o formaţie foarte puternică şi ne-a oferit o replică pe măsură. Mă bucur că băieţii au respectat în general, cu o singură excepţie, ceea ce am stabilit înainte de meci şi au făcut un bun joc colectiv. Dacă ne-am fi angrenat în jocul oaspeţilor, de «care pe care», bazat pe realizări individuale, am fi pierdut în mod sigur. Sunt supărat şi nedumerit pentru ceea ce s-a întâmplat la finele primei reprize de prelungiri, când am avut trei puncte avans înaintea ultimului atac al bucureştenilor. Am cerut time-out şi am stabilit clar că trebuie să facem fault, pentru că oaspeţii nu puteau astfel să marcheze decât două puncte şi ne rămânea nouă mingea pentru ultimele secunde. Inexplicabil însă, băieţii nu au procedat aşa şi am primit un coş de trei puncte în mod absolut stupid, când aveam meciul în mână. Din fericire, echipa a jucat foarte bine în cea de-a doua repriză de prelungiri”, a declarat Cristian Achim.

Putere de luptă

Tehnicianul orădean a remarcat puterea de luptă a elevilor săi, care au avut calmul şi tăria de a reveni în ultimele două minute din prima repriză de prelungiri, când oaspeţii conduceau cu patru puncte, scor 67-71. „Le-am spus să nu se grăbească, să pregătească atacurile cu răbdare. Au dat dovadă de caracter şi au reuşit să egaleze şi să revină în joc”, a spus Achim. Antrenorul orădean opinează că ar fi fost păcat să fi pierdut, în condiţiile în care echipa sa a condus aproape în permanenţă pe tabela de marcaj. „Cred că victoria noastră este meritată şi ar fi fost păcat să pierdem, după ce am deţinut aproape tot timpul iniţiativa şi am avut meciul în mână”, a conchis Cristian Achim.

G.N.

Meci nerecomandat cardiacilor

Meci nerecomandat cardiacilor

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase