Oameni bătuţi de soartă

Oameni bătuţi de soartă
Biroul de Prevenire a Marginalizării Sociale şi de Integrare Socială din cadrul Administraţiei Social Comunitare din Oradea a efectuat un control familiei M.C. prezentate de Jurnal bihorean în ediţia de miercuri.

Potrivit reprezentanţilor ASCO, familia nu a depus niciodată cerere pentru locuinţă socială şi nu se afla în evidenţele acesteia.

Constatări

„În urma controlului efectuat, am identificat pe terenul din spatele complexului Lotus Market, trei persoane majore şi doi minori care domiciliază într-o locuinţă improvizată. Astfel, l-am identificat pe Zamfir Carol, născut în Ploieşti. Din relatările lui a reieşit că lucrează ocazional la o firmă. Concubina acestuia, tot din Ploieşti, dar cu domiciliul în Oradea pe strada Tăbăcarilor, este angajată cu carte de muncă, ca îngrijitoare la o firmă. Aceasta realizează un venit de 740 de lei lunar. Cei doi concubini au în întreţinere trei copii, din care unul major, despre care tatăl nu ne-a furnizat date. Tatăl ne-a spus că fetele, de 12, respectiv 14 ani, o ajută pe mama lor la locul de muncă”, a declarat Alin Benea, cel care a întocmit ancheta.

Potrivit acestuia, familia a fost îndrumată să se prezinte la ASCO pentru a li se prezenta serviciile şi prestaţiile de care aceştia pot beneficia conform legii.

În ediţia de miercurii, Jurnal bihorean a prezentat cazul familiei cu trei copii din Oradea care doarme de 15 ani într-o baracă improvizată din resturi de lemne şi din cartoane.

M.C., împreună cu cele două fete, băiatul şi soţul ei, trăieşte de 15 ani la limita subzistenţei, într-o baracă improvizată din resturi de lemne, în plin câmp, fără apă, fără lumină şi fără nicio speranţă. Cei trei copii nu au ajuns niciodată la şcoală.

Fundaţia Comunia din Oradea şi-a propus să le ofere un cămin familiei. Cei care doresc să se alăture iniţiativei Fundaţiei Comunia pot face donaţii în lei în conturile acesteia, cu menţiunea „cazuri sociale”: RO52BACX0000003007196000, deschis la Banca Unicredit Ţiriac Oradea şi RO89BTRL00501202N43488XX, deschis la Banca Transilvania Oradea.

Crina Dobocan

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !