Obligaţi să câştige un meci

3Comentarii
Orădenii dispută miercuri al treilea meci cu CSU Asesoft
Orădenii dispută miercuri al treilea meci cu CSU Asesoft - © FOTO: OradeaBestPhoto
CSM Oradea are nevoie de cel puţin o victorie în cele două meciuri de la Brazi.

Baschetbaliştii orădeni dispută miercuri şi joi partidele trei şi patru din cadrul semifinalei Ligii Naţionale, cu CSU Asesoft Ploieşti. După primele două meciuri, disputate la Oradea, rezultatul semifinalei este egal, 1-1 (scoruri 80-60, respectiv 90-91). În cazul în care una din cele două echipe va câştiga ambele meciuri de la Brazi, se va califica în finală. Dacă scorul va fi egal, 2-2, se va disputa a cincea partidă, decisivă, la Oradea, la data de 12 mai.

Jucătorii lui Cristian Achim sunt decişi să obţină măcar un succes în deplasare. „Băieţii au fost afectaţi de pierderea celui de-al doilea meci de la Oradea, după acel final influenţat de arbitraj. Acum însă nu ne mai gândim la acea partidă, contează doar ce va fi în continuare. Echipa este decisă să câştige măcar un meci la Brazi, pentru a-i aduce încă o dată pe ploieşteni la Oradea, pentru meciul decisiv, care s-ar disputa în faţa suporterilor noştri. Mergem să ne jucăm şansa, avem speranţe pentru evoluţii bune, aşa cum s-a întâmplat şi în cele două jocuri din deplasare cu U Mobitelco”, ne-a declarat managerul CSM Oradea, Şerban Sere.

Cătălin Burlacu a fost suspendat

Antrenorul Cristian Achim are la dispoziţie întregul lot de jucători, mai puţin Rareş Paşca, acesta nefiind încă refăcut. Sunt şanse mici ca el să poată juca în meciurile de la Brazi. În ceea ce-l priveşte pe Cătălin Burlacu, jucător care a fost sancţionat cu eliminare directă în meciul doi de la Oradea, pentru lovirea lui Pesic, Comisia de Disciplină a FR Baschet a hotărât să îl suspende pentru două etape. Totusi, conducerea clubului prahovean a facut apel la suspendare iar o hotarare finala va fi luata miercuri 8 mai, inainteameciului 3 dintre cele doua echipe. 

Potrivit regulamentului, el ar trebui să fie suspendat cel puţin o etapă pentru gestul său. Este demn de remarcat faptul că Burlacu a fost cel mai eficient jucător al celor de la CSU Asesoft în meciurile de la Oradea, el având un total de 31 de puncte marcate.

Meciul de miercuri dintre CSU Asesoft şi CSM Oradea are loc cu începere de la ora 19:45 (în direct la Digi Sport 3 şi Digi 24 Oradea). Partida va fi condusă de brigada de arbitri Fabiana Martinescu – Laurenţiu Grigoraş, Alin Mircea Faur.

 



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor