Obligaţiile angajatorilor pe caniculă

3Comentarii
Pe timp de caniculă angajatorii sunt obligaţi prin lege să asigure anumite condiţii de lucru angajaţilor.


Conform legii, temperaturi extreme
sunt considerate temperaturile exterioare ale aerului
care depăşesc 37°C sau care, corelate cu
condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu
acest nivel. În conformitate cu prevederile
actului normativ, angajatorii sunt obligaţi
să ia măsuri minimale pentru menţinerea
stării de sănătate a salariaţilor.


Pentru cei care lucreaza în aer
liber
se va reduce intensitatea şi ritmul
activităţilor fizice, se va alterna efortul
dinamic cu cel static, se vor alterna perioadele de
lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite.
Pentru cei care lucrează în spaţii
închise se va asigura ventilaţia la
locurile de muncă. De asemenea,
angajatorii trebuie să asigure anhajaţilor
apă minerală (2-4
litri/persoană/schimb), echipament individual de
protecţie şi duşuri.


Angajatorii care nu pot asigura aceste condiţii
vor reducerea programul sau eşalonarea pe
două perioade a zilei de lucru.

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM)
Bihor,
a efectuat săptămâna
trecută 18 controale. „Nu efectuăm
controale strict pe această temă. În
cadrul acţiunilor tematrice sunt verificate
şi aceste aspecte. Nu au fost constatate
însă deficienţe majore. O
deficienţă mai des întâlnită
a fost cea legată de apa minerală, respectiv
de cantitatea acordată acesta fiind mai mică
decât cea prevăzută legal”, a
precizat Loredana Şuta din cadul ITM
Bihor. 


Simona Albinaru



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor