Obligaţiuni

Orăştie – Modernizarea infrastructurii în municipiul Orăştie va costa câteva zeci de milioane de lei. Banii vor fi obţinuţi din obligaţiuni municipale apreciate de emitenţi – Consiliul Local – ca un mod eficient de finanţare a proiectelor de investiţii.

Covor asfaltic pentru toate drumurile, extinderea Primăriei Orăştie, amenajarea Canalului Morii şi a centrului istoric sunt doar câteva din obiectivele propuse pentru 2007 de Consiliul Local Orăştie.

Pentru realizarea investiţiei este nevoie de câteva sute de milioane de lei, bani ce nu vor putea fi obţinuţi decât de la populaţie prin obligaţiuni municipale.

„Ceea ce ne propunem să realizăm în 2007 sunt investiţii pentru câteva zeci de ani, de aceea nu mi s-ar părea normal ca o singură generaţie să plătească pentru ceva de care vor beneficia mai multe. De aceea raţiunea de a realiza obligaţiuni municipale”, a declarat Iosif Blaga, primarul municipiului Orăştie.

Un lux din care Consiliul Local speră să obţină bani pentru viitor este realizarea unui hotel propriu. „Delegaţiile străine ne costă milioane anual. Prin construirea unui hotel scăpăm de aceste costuri şi poate că vom mai încasa şi altele, suplimentare, la bugetul local”, adaugă Blaga.

Ina Jurcone



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase