Observatorul Astronomic Timisoara a fost sarbatorit la aniversarea varstei de 50 de ani

De M. Hoster
Aniversarea a 50 de ani de la deschiderea Observatorului Astronomic Timişoara
Aniversarea a 50 de ani de la deschiderea Observatorului Astronomic Timişoara
Aniversarea a 50 de ani de la deschiderea Observatorului Astronomic Timişoara a fost prilejul ideal de a-l avea în oraşul de pe Bega pe singurul astronaut român, Dumitru Prunariu. Primarul Nicolae Robu, prezent la evenimentul aniversar, a declarat că Observatorul trebuie modernizat şi introdus în circuitul turistic local.

Aula Magna a Universităţii de Vest Timişoara a găzduit vineri seara aniversarea a 50 de ani de la inaugurarea Observatorului Astronomic din oraş. Sala unde a avut loc ceremonia poartă chiar numele celui care a pus bazele centrului de observare a corpurilor cereşti, Ioan Curea. Evenimentul a fost onorat cu prezenţa de mai mulţi reprezentanţi ai mediului academic, dar oaspete de onoare a fost astronautul român Dumitru Prunariu, deocamdată singurul care a zburat în spaţiul cosmic.

La eveniment a luat parte şi primarul Timişoarei, Nicolae Robu. El a spus că Observatorul Astronomic poate fi un adevărat obiectiv turistic pentru oraş, dar că mai trebuie făcute multe lucruri aici. “Trebuie să facem un upgrade la Observatorul Astronomic de la Timişoara, astfel încât să-l facem cu adevărat atractiv şi să-l introducem în circuitul turistic, alături de alte obiective de viitor”, a declarat, vineri seara, Nicolae Robu.

Cel care a reprezentant pentru prima dată România în spaţiul cosmic, Dumitru Prunariu, a susţinut o prelegere cu tema: “Activităţi cosmice şi impactul lor asupra societăţii”. A fost un moment destul de apreciat de cei prezenţi.

“Pentru voi băieţi, învăţaţi astronomia, e una dintre cele mai eficiente metode pentru ca arătând cerul înstelat iubitei, să vă cadă în braţe. Pentru voi, fetelor, învăţarea astronomiei e importantă pentru că aşa veţi putea afla dacă băieţii vă spun povestea adevărată sau vă îmbrobodesc”, au fost vorbele de duh rostite de Prunariu, vorbe apreciate de asistenţă. De fapt, studenţii prezenţi la aniversare au fost cei mai fericiţi, ei l-au avut la dispoziţie pe astronaut pentru sesiuni individuale de răspunsuri şi întrebări.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !