Octavian Branzas s-a sinucis

6Comentarii
Octavian Branzas s-a sinucis
Fost asociat cu Adrian Tărău dar şi cu tatăl căpitanului naţionalei de fotbal a Spaniei, Branzas s-a sinucis.

Omul de afaceri orădean Octavian Brânzaş a fost găsit spânzurat, marti dimineaţă, în hala abatorului pe care îl avea în comuna Oşorhei. Poliţiştii din Oşorhei şi ofiţerii criminalişti deplasaţi la faţa locului nu au găsite urme de violenţă pe suprafaţa corpului stabilind că nu există suspiciuni de omor, după cum a transmis ofiţerul de presă al IPJ Bihor, comisar Ioana Indrieş. Conform procedurii, trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Bihor pentru ca necropsia să stabilească cu exactitate cauzele decesului. Totodată, poliţiştii au găsit lângă sinucigaş şi o mapă cu documente ce urmează să fie analizată de anchetatori. Conform unor surse judiciare, în mapă se aflau documente care urmau să fie trimise ieri către procurori. Aceasta întrucât Octavian Brânzaş era citat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, fiind suspect într-un dosar de spălare de bani şi înşelăciune, după cum ne-a confirmat purtătorul de cuvânt al Parchetului, procuror Dorel Moţiu.

Asociat cu Carles Puyol

Octavian Brânzaş administra mai multe societăţi comerciale profilate fie pe benzinării şi tranzacţii petroliere, cât şi pe construcţii. În cadrul firmei Nisipuri de Aur, cu sediul în Oşorhei, Brânzaş era asociat cu tatăl căpitanului naţionalei de fotbal a Spaniei, Carles Puyol. Recent, după decesul lui Puyol senior, fiul acestuia şi-a trimis avocaţii la Oradea pentru a clarifica restanţele pe care Brânzaş le-ar fi avut la plata unor lucrări efectuate de partea spaniolă.

Brânzaş a mai fost cercetat în dosare privind evaziunea fiscală cu produse petroliere, fiind apropiat al omului de afaceri Adrian Tărău, care a scăpat de sub o acuzaţie asemănătoare. Totodată, Brânzaş l-a acuzat public pe procurorul Lele, adversar declarat al lui Tărău junior, că i-ar fi pretins bani pentru a nu-l aresta. Brânzaş nu a făcut însă nicio dovadă a afirmaţiei sale, iar procurorul Lele a revenit în magistratură, primind salariile aferente perioadei de suspendare.
În ultimele postări de pe netblog, Brânzaş îşi mărturisea simţămintele în spaţiul online: „Toată ziua o petrec la birou şi nu am timp de nimeni şi nimic, poate acum voi reuşi să îmi găsesc pe cineva care să mă înţeleagă şi pe mine. Nu îmi place singurătatea, îmi este frică de ea (…) Sunt un tip sensibil, îmi place să fiu lăudat şi să mi se dea atenţie (…) Financiar (sunt – n.r) super ok iar sentimental dezastru”.

Brânzaş mai mărturisea pe blogul său că în ultima perioadă se ataşase de Barcelona, posibil şi din cauza legăturilor de afaceri cu familia Puyol.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor