Ofensiva magazinelor de cartier

1Comentariu
Ofensiva magazinelor de cartier
ORADEA – Viitorul este al magazinelor de cartier. Supremaţia hypermarketurilor nu va mai ţine prea mult, sunt de părere specialiştii în domeniu. În această idee se desfăşoară şi campania firmei XXL, prima franciză pe domeniul retailerilor supermarket.

„Reţeaua noastră vine cu magazine de proximitate, în cartiere. Avem cea mai bună ofertă de preţuri, unitară la nivelul întregii ţări, în magazinele noastre”, ne-a declarat Daniel Fădur, managing manager XXL, prezent, luni, la Camera de Comerţ şi Industrie Bihor, pentru a susţine un seminar de promovare a francizei XXL.

Astfel, un bihorean prezent la Mangalia va şti că în magazinul XXL din localitate găseşte aceleaşi produse ca şi în magazinul XXL din Oradea, la aceleaşi preţuri şi de aceeaşi calitate.

XXL

Daniel Fădur spune că, încet, încet, clienţii hypermarketurilor situate de obicei la marginea oraşelor, vor prefera magazinele de cartier, fără stresul aglomeraţiei şi a traficului obositor. Conform studiilor făcute, un magazin XXL se adresează unei populaţii de circa 10.000 de locuitori. XXL vrea să dezvolte în franciză trei tipuri de magazine: mini XXL – până la 250 metri pătraţi – comerţ cu mărfuri alimentare; mediu XXL – între 250 şi 600 de metri pătraţi – comerţ alimentar şi uz casnic şi maxi XXL – peste 600 de metri pătraţi, comerţ cu produse alimentare, uz casnic, electrice şi electrocasnice.

Francizaţii vor avea beneficii multiple din partea XXL, de la livrări de mărfuri la preţuri cu discounturi de 5 – 40%, faţă de preţurile afişate de engrosiştii Cash&Carry, transport gratuit până la raft şi aprovizionare gratuită, stoc tampon de mărfuri, reprezentând investiţia companiei, la instruire gratuită a personalului magazinelor francizate în tehnici de marketing, merchandising şi vânzări.

„Investiţiile noastre sunt între 100.000 şi 300.000 de euro pentru fondul de marfă al magazinelor. Suntem primii şi cei mai interesaţi să creşteţi, astfel vom creşte şi noi”, i-a răspuns reprezentantul XXL unui intreprinzător din Salonta care a avut nedumeriri vizavi de investiţia XXL.

Daniel Fadur spune că primele magazine de tip XXL vor fi deschise în lunile iunie – iulie 2008.

Dan Birta



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor