Şofer fugar prins de poliţişti

Şofer fugar prins de poliţişti
Un bărbat de 32 de ani din Botoşani şi-a pierdut viaţa duminică dimineaţă, după ce a fost lovit de un autoturism Dacia, condus de un şofer care a fugit imediat de la locul accidentului.

Accidentul a avut loc în faţa Staţiei CFR Arad, în jurul orei 4. Un bărbat care traversa regulamentar strada după ce a ieşit din gară a fost lovit în plin de un autoturism, despre care martorii spun că părea scăpat de sub control. Victima, care a fost proiectată câţiva metri în aer, a murit pe loc.

Şoferul vinovat a părăsit locul accidentului, fiind prins câteva ore mai târziu de poliţişti. Conducătorul auto, care se întorcea de la o nuntă în momentul comiterii accidentului, a recunoscut că a scăpat maşina de sub control. El susţine că nu a băut decât o bere, însă poliţiştii l-au dus la spital pentru a-i fi recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Prins în câteva ore
„Şoferul fugar, un tânăr de 20 de ani, din Arad, a fost prins câteva ore mai târziu. În prezent este cercetat în stare de libertate pentru ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului iar dacă în urma testului de alcoolemie se va dovedi ca a consumat alcool va fi acuzat şi de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, a declarat Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Diana Rotar



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !