Oferă o „pădure” auto

1Comentariu
Oferă o „pădure” auto
În premieră naţională, dealerul auto D&C Oradea şi-a oficializat interesul pentru aerul curat semnând ieri un angajament cu Agenţia de Protecţia Mediului Bihor că va planta un copac la fiecare autoturism vândut.  Mediu D&C

Evenimentul a fost însoţit de plantări de puieţi de prun la Şcoala Dacia şi în faţa APM Bihor, ocazie cu care secretarul de stat Lucia Varga, din Ministerul Mediului, a salutat inedita iniţiativă privată, pe care a apreciat-o ca fiind o completare fericită a programului naţional „Rabla”, de eliminare a autovehiculelor poluante.

Pe aceeaşi idee s-au exprimat şi reprezentanţii D&C, care au evidenţiat noile motoare diesel cu consum de doar 3-4 litri/100 km şi eliberare redusă de dioxid de carbon în atmosferă, inclusiv prin filtrare cu fibre de nucă de cocos.

Viceprimarul Mihai Groza şi-a exprimat speranţa că vom introduce cât mai curând combustibil diesel din ulei de rapiţă, după modelul Germaniei. Totodată, viceprimarul orădean a reiterat preocupările municipalităţii şi Poliţiei Rutiere pentru proiectarea unui trafic auto fluent, care să mai elimine din fumul rezultat din frânările şi ambalările în exces.

La rândul său, şeful APM Bihor, Călin Mocan, a asigurat că va veghea ca noul partener al agenţiei să-şi respecte obligaţia de a planta o „pădure” de anvergura parcului auto pe care-l comercializează şi a invitat şi alţi actori din mediul de afaceri să aibă iniţiative asemănătoare.

Cristian Horgos



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor