Şoferiţe grăbite şi accidentate

Conducând pe DN 76 un autoturism Chevrolet Kalos, şoferiţa S.M. (36 ani) nu nu a adaptat viteza la condiţiile de drum – carosabil umed – şi a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, lovind un copac de pe partea dreaptă a direcţiei de mers, lângă Cărpinet.

„În urma accidentului petrecut luni, la orele orele 11.50, conducătoarea auto S.M. a fost rănită uşor, la fel şi pasagerele sale P.V. (53 ani) şi H.A.F. (9 ani), informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţului Bihor, inspector Mihaela Pop.

Pe de altă parte, poliţiştii rutieri din Oradea au înregistrat cu radarul şi aparatura video, marţi la prima oră, pe orădeanca D.R.N. (25 ani), care conducea un autoturism Audi pe str. Republicii cu viteza de 104 km/h.

Dealtfel, strada Republicii din Oradea deţine recordul la numărul de vitezomani surprinşi pe radar în acest an.

Iar luni, poliţiştii SPR Bihor au aplicat 139 de sancţiuni contravenţionale în sumă de 18.300 lei. Au fost sancţionaţi inclusiv 16 depăşiri ale limitelor legale de viteză şi două depăşiri neregulamentare, reţinându-se nouă permise de conducere. În aceaşi zi, poliţiştii rutieri au constatat 37 de tamponări.

Cristian Horgoş



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !