Oferte de muncă în State

3Comentarii
Oferte de muncă în State
Prin programul „au pair”, fetele pot să lucreze în SUA timp de un an.

Coordonatorii programului „American Experience” au iniţiat un nou proiect, intitulat „au pair”. Programul este destinat, în principal, fetelor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani. Astfel, fetele care vor să muncească dincolo de ocean şi să scape de toate cheltuielile şi problemele legate de cazare, transport, viză sau job pot să aplice programul „au pair” din cadrul „American Experience”, oferit de Asociaţia Studenţilor Universităţii din Oradea.

„Programul «au pair» se desfăşoară pe durata unui an. Şederea în State poate fi prelungită cu un an, în mod gratuit”, a anunţat Ruben Budău, consilierul pe Bihor al programului „American Experience”.

Beneficii

„Cei care aplică acest program au următoarele beneficii: pot să locuiască un an de zile într-o familie americană, primesc cazare, masă şi maşină proprie, pot să câştige 195,75 de dolari pe săptămână pentru activitatea de child-care, beneficiază de o alocaţie de studiu în valoare de 500 de dolari, au parte de 14 zile de concediu plătit de către familia gazdă, beneficiază de o şedinţă de orientare înainte de plecarea în SUA, pentru a se familiariza încă din România cu modul de viaţă american. Programul le oferă totodată şansa să cunoască aspectele importante din cultura şi civilizaţia americană, prin participarea la câteva seminarii susţinute de o instituţie acreditată”, a mai spus Ruben Budău.

Condiţii şi costuri

Cele care vor să aplice pentru plecarea în State trebuie să aibă între 18 şi 26 de ani, să vorbească engleza la nivel mediu, să aibă cel puţin liceul terminat, să aibă minimum 200 de ore de experienţă în îngrijirea copiilor, să aibă permis de conducere (categoria B), paşaport valabil şase luni de la data încheierii programului, să demonstreze responsabilitate şi dorinţa sinceră de a lucra ca babysitter în SUA.

Costul programului este de 290 de euro. Pe lângă această sumă, aplicantul trebuie să mai ia în calcul şi un depozit de 500 de dolari, care se va returna la întoarcerea în ţară. Costul programului include biletul de avion (dus-întors), asigurare medicală, documentele necesare obţinerii vizei şi asistenţă din partea American Experience şi a partenerilor pe durata şederii în SUA. Mai multe detalii despre program se pot afla la numărul de telefon: 0756. 300. 797.

C.D.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor