Şoferul care a accidentat mortal o fetiţă pe o trecere de pietoni din Călăraşi s-a predat Poliţiei

1Comentariu
Şoferul care a accidentat mortal o fetiţă pe o trecere de pietoni din Călăraşi s-a predat Poliţiei
Şoferul care a accidentat mortal o fetiţă de patru ani şi jumătate şi a rănit-o grav pe mama acesteia, pe o trecere de pietoni din Călăraşi, s-a prezentat la Poliţie, în noaptea de luni spre marţi, anchetatorii stabilind că bărbatul, care are permis de conducere eliberat în Italia, nu era băut.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi, şoferul, Viorel M., în vârstă de 32 de ani, din municipiul Călăraşi, nu era sub influenţa băuturilor alcoolice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“Şoferul s-a prezentat la sediul Poliţiei la aproximativ 50 de minute de la comiterea accidentului, fiind verificat cu aparatul alcooltest şi constatându-se că are alcoolemie zero. Ulterior a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Are permis de conducere eliberat în Italia în 2008 şi a fost audiat toată noaptea pentru a se stabili împrejurările în care a avut loc accidentul”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi, inspector Ramona Tudor.

Marţi, anchetatorii urmează să decidă dacă bărbatul va fi reţinut, el fiind acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor.

Luni seară, bărbatul a lovit cu maşina o fetiţă în vârstă de patru ani şi jumătate şi pe mama acesteia, care traversau strada pe o trecere de pietoni din zona cartierului Mircea Vodă din Călăraşi.

În urma accidentului, fetiţa a murit pe loc, iar mama acesteia a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi, în stare gravă. Ulterior, femeia a fost transportată în comă la un spital din Bucureşti.

După producerea accidentului, şoferul a fugit de la faţa locului şi şi-a abandonat maşina – o autoutilitară Hyundai înmatriculată în Italia.

Sursa: MEDIAFAX



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor