Şoferul „livrează” două variante

1Comentariu
Şoferul „livrează”  două variante
Directorul OTL, Csuzi Istvan, ne-a declarat marti că în nota explicativă pe care a primit-o de la şofer se susţinea că aerul condiţionat funcţiona, însă nu se simţea din cauza geamurilor deschise.

Această motivaţie devine foarte interesantă, dacă ne gândim că orădeanul călător ne-a relatat altceva la finele săptămânii trecute. Radu Iacob ne-a transmis că şoferul susţinea vineri, în autobuz, faptul că şefii OTL sunt cei care i-au indicat să nu folosească clima! Iată însă că în nota explicativă transmisă lui Csuzi apare altceva… Aşadar, şoferul a avut două variante: una pentru călători, iar alta pentru conducerea OTL. Întrebare: care o fi cea adevărată?

Pe de altă parte, dincolo de problemele cu clima pe timp de vară, de ani de zile sunt nemulţumiri în rândul călătorilor cu privire la căldura din mijloacele OTL pe timp de iarnă. Şi aici se bănuieşte că ar fi vorba tot despre o economie pe care conducerea OTL sau şoferii OTL, pe cont propriu, ar face-o la combustibil…

C.C.

Şofer OTL zgârcit cu aerul condiţionat

Şofer OTL zgârcit cu aerul condiţionat

Taguri: , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor