Oi moarte, oameni răniţi

10Comentarii
GEPIU – Acesta este bilanţul unui accident petrecut miercuri, la orele prânzului, în localitatea bihoreană Gepiu. În timp ce rula dinspre Oradea spre Salonta, şoferul unei autospecializate Fiat a intrat în depăşirea unei coloane şi a izbit în plin o autoutilitară marca ARO care semnaliza intenţia de a vira la stânga spre un drum lăturalnic.

În urma impactului, autoutilitara ARO a fost proiectată în gardul unei case de pe celălalt sens de mers. Autoutilitara se îndrepta încărcată cu aproximativ 30 de oi spre o fermă din imediata vecinătate, iar autospecializata, aparţinând unei societăţi comerciale, transporta saci cu valori. Şoferii celor două maşini şi un pasager din Fiat au suferit traumatisme multiple.

 

 

 

Depăşire interzisă

 

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de descarcerare, unul medical de urgenţă SMURD şi trei de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, care au acordat victimelor primul ajutor şi le-a transportat imediat la Spitalul Clinic Judeţean Oradea, pentru îngrijiri de specialitate. Două animale au decedat pe loc, iar altele trei au suferit fracturi de membre şi leziuni la coloana vertebrală şi la cap. În urma cercetărilor preliminare ale echipajelor de poliţie sosite la faţa locului, vinovat de producerea evenimentului rutier se face şoferul Fiatului. „Conducătorul auto al autospecializatei a intrat în depăşirea coloanei oprite, într-o porţiune de drum unde această manevră este interzisă, fiind marcat cu linie continuă”, a precizat agentul şef Lucian Maliţa, din cadrul Poliţiei Salonta.

Potrivit informaţiilor furnizate de dr. Hadrian Borcea, şef al SMURD Bihor, victimele au suferit contuzii minore, la nivelul toracelui şi membrelor, de gravitate uşoară spre medie: „Pacienţii sunt supuşi acum investigaţiilor medicale, însă leziunile suferite par superficiale, nepunând în pericol viaţa acestora”, a declarat Hadrian Borcea. În urma impactului, cele două autoturisme au fost serios avariate.

 

Malina Pop

Alexandra Borz

 

Accident cu doi morţi la Gepiu (22.06.2008)

 

 



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor