Olăritul, revigorat în zona Vadu Crişului

De Crina Dobocan
Olăritul, revigorat în zona Vadu Crişului
Sub îndrumarea prof. Maria Haşaş Poli, 22 de copii au învăţat tainele olăritului.

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Bihor a organizat, în perioada 4-8 iulie, a doua ediţie a Taberei de Olărit ,,Olarii de mâine’’. 22 de copii din zona Vadu Crişului – Bratca, cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, au învăţat şi perfecţionat tainele olăritului de la prof. Maria Haşaş Poli. O parte dintre elevii prezenţi au participat pentru a doua oară la această tabără.
Tinerii au realizat în jur de 100 de obiecte din lut, majoritatea oale de diferite dimensiuni, dar şi vaze, boluri, căni etc. Totodată, ei au făcut şi modelaje pe tema ,,Viața la sat’’.

olarit 1

,,În tabără au participat elevi care sunt înscriși la Cercul de olărit <Olarii de mâine> Bratca, genericul sub care se desfășoară tabăra. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor a venit în sprijinul realizării acestei tabere. Am colaborat foarte bine cu tinerii, care au dat dovadă de talent și originalitate în realizarea creațiilor lor, lăsându-și amprenta personală pe fiecare vas. Piesele create de ei vor fi arse în cuptorul Şcolii Bratca, după care, în viitorul apropiat, vor fi prezentate publicului într-o expoziție”, a declarat prof. Maria Hașaș Poli, instructor de tabără.

Atmosferă deosebită

Asist. univ. dr. Anca Popescu, coordonatorul Taberei de Olărit, s-a arătat foarte mulţumită de atmosfera din tabără şi de calitatea şi cantitatea obiectelor realizate de elevi. ,,Toţi participanţii au trecut pe la cele trei roţi de olărit, asigurate pentru lucru. Atmosfera a fost deosebită – de prietenie şi inspiraţie. Produsele au fost făurite cu măiestrie de copii. Sunt impresionată de talentul şi dăruirea cu care s-au executat obiectele. Câţiva dintre tinerii prezenţi se gândesc serios să îmbrăţişeze, pe parcursul timpului, acest meşteşug.

Noi sprijinim aceste acţiuni tocmai pentru a revitaliza meşteşugul olăritului în zona Vadu Crişului, cunoscută ca un centru de olărit tradiţional. Avem şi noroc că moştenitoarea familiei Haşaş este pasionată de olărit şi este dornică să-l transmită mai departe tinerei generaţii. Mulțumesc pe această cale Administrației Taberelor, care a răspuns, din nou, cu profesionalism solicitării noastre, asigurându-ne condiții deosebite de găzduire”, a declarat Anca Popescu, consultant artistic la CJCPCT Bihor.

olarit3

Aceasta a lansat ideea organizării, în viitor, a unei noi tabere pentru copii şi tineri: de sculptură în lemn.
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor se pregăteşte pentru tradiţionala tabără de pictură care va debuta pe 29 iulie, la Bratca. Aproape 20 de pictori au fost deja invitaţi să se inspire de la natură.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase