Olimpicii, cinstiti de Ziua Oradiei

2Comentarii
Olimpicii, cinstiti de Ziua Oradiei
Oficialii judeţului au absentat la şedinţa festivă a Legislativului, ratând evocările şi premierea copiiilor.

Aproximativ 300 de oameni au participat marti la sedinta festiva a Legislativului local de ziuaorasului, organizată în Sala Traian Moşoiu din Primarie.

Cuvântarea introductivă a edilului şef s-a construit în jurul ideilor de omagiu şi curaj. Amintind de regele Ferdinand sau primul ministru Ionel Brătianu, primarul Bolojan a punctat şi „ce curaj au avut cei care au semnat declaraţia din 1918 din casa dr. Lazăr, ce curaj a avut primarul Rimler Karoly care a reamenajat zona centrală a oraşului… Cred că astăzi acel curaj lipseşte multora dintre cei care sunt angajaţii statului”, a săgetat edilul liberal în direcţia unor concurenţi politici absenţi.

Intimitate politică

Momentul de la Primărie s-a consumat „în intimitate”, între ai casei. La prezidiu au luat loc primarul, viceprimarii Biro Rozalia şi Gheorghe Carp, secretarul Ionel Vila şi cei doi invitaţi – Cornelia Românaşu, muzeograf la Casa memorială Aurel Lazăr şi conferenţiar universitar Gabriel Moisa iar de-a lungul mesei ovale s-au înşirat consilierii municipali de la putere şi din opoziţie. Deşi invitaţi, reprezentanţii Prefecturii sau ai Consiliului Judeţean au absentat, preferând să se păstreze pentru acţiunile din oraş, cu mai mare vizibilitate la public.

Muzeograful a punctat contextul istoric de la 12 octombrie 1918. În această zi, în casa dr. Aurel Lazăr din Oradea, s-a semnat Declaraţia de Independenţă a Românilor din Transilvania, document ce a fost citit apoi în Adunarea de la Alba Iulia, pe 1 decembrie 1918.
Conferenţiarul Moisa a optat pentru o manieră mai dinamică în expunerea realităţilor momentului 12 octombrie 1944 , când armatele române şi sovietice au eliberat oraşul de trupele ungare şi germane.

49 de olimpici

Utile dar nu foarte antrenante, evocările au fost urmate de momentul premierii a 49 de elevi orădeni olimpici la diverse discipline. „Sunt convins că pe viitor Oradea va fi schimbată în bine de aceşti tineri. Fără valoare nu reuşim nimic”, li s-a adresat Ilie Bolojan. Tinerii au primit câte o diplomă, câte un exemplar monografic despre Oradea. Cadoul din partea oraşului este completat cu o excursie de trei zile cu vizite la Sighişoara, la Castelul Peleş, clădirea Parlamentului din Bucureşti, la Sibiu, o traversare a Tranfăgărăşanului şi o seară de concert la Opera Română din Capitală.

C.GH.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor