Olimpicii la engleză și geografie premiați de Editura ARCA

De Veronica Bursaşiu
Foto: Camelia Porumb
Foto: Camelia Porumb
Respectându-și întâlnirile cu elevii olimpici bihoreni – într-un proiect început încă în anul trecut – Editura Arca a poposit în ultima zi de școală la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” oferindu-le premii în cărți elevilor participanți la olimpiadele de Limba engleză și Geografie.

De data aceasta premiul oferit a fost „Between oceans and the sky”, varianta în limba engleză a cărții „Între valuri și nori” de Mircea Bradu și Romulus Roman, în traducerea doamei Corina Lajos. Cartea este un interviu fluviu dintre cei doi gojdiști, colegi de clasă în promoția de aur – 1954. Cu trecerea anilor, scriitorul Mircea Bradu și ingnerul Romulus Roman au fosr despărțiți de anii studenției și în urmă cu aproape 50 de ani și de două oceane, pentru că inginerul Roman s-a stabilit la „capătul pământului”, în Australia.

Reîntâlnirea lor după decenii s-a petrecut pe o insula celebră, numită Anglia, pe un aeroport londonez, pe o vreme rea când toate liniile aeriene au fost puse opt ore sub semn de furtună. Ipostazele celor doi colegi erau dominate de însemnate schimbări în viața lor: Mircea Bradu devenise scriitor și jurnalist reputat iar inginerul Roman Romulus se găsește în „poll position” printre cei mai cunoscuți yachtiști sportivi din Australia ( făcuse înconjurul lumii în trei ani și jumătatee însoțit doar de soția sa și, ulterior patru continenete în tot atâtea etape). Prin natura lucrurilor, jurnalistul a așezat între ei reportofonul și din cele vorbite acolo s-a născut peste câteva luni cartea despre care vorbim.

6gojdu-3-12k Foto: Camelia Porumb ©

Și în elegantul sediu al bibliotecii colegiului recent inaugurată, care nu întâmplător poartă numele fostului lor profesor de Limba română, Augustin Cosma, cei doi absolveniți din *54 au trăit momente deosebite. Fiind o carte în limba engleză, s-a propus ca „australianul” să poarte dialogurile cu elevii în „engleza australiană”, care are după cum spun cunoscătorii, un parfum puțin deosebit.

Olimpicii de la geografie au fost de acord, cineva din sală susținând că așa cum la Bill Gates în firmă a doua limbă vorbită este româna, engleza este la loc de cinste în Colegiul orădean. Pe de altă parte, profesorii și elevii de la Gojdu au fost încântați de frumoasa limbă românească vorbită de „australian”, care le-a spus cu mândrie că limba româna învățată de la părinții domniei sale și cultivată în liceul Gojdu e la cei mai înalți parametri cu putință.

Înainte de a oferi autografele de cuviință cei doi gojdiști s-au arătat încântați de nivelul deosebit al discuțiilor purtate în cadrul întâlnirii.

6gojdu-4-12k Foto: Camelia Porumb ©



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !