Olimpicii, premiaţi de vicepremierul Marko

Olimpicii, premiaţi de vicepremierul Marko
ORADEA – Aproximativ 200 de elevi au luat parte la faza naţională a Olimpiadei de limba şi literatura maghiară, desfăşurată săptămâna trecută la Liceul Teoretic „Ady Endre”.

Competiţia s-a încheiat vineri, cu festivitatea de premiere desfăşurată în sala festivă a şcolii. Bihorenii n-au strălucit la olimpiadă, nereuşindă să obţină nici un loc I, acestea fiind ocupate de eleve din judeţele Cluj, Mureş, Harghita şi Covasna. Premiile oferite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu valori cuprinse între 110 şi 45 lei, au fost decernate de Matekovits Mihaly, director general în cadrul ministerului.

Atât directorul general, cât şi vicepremierul Marko Bela, preşedintele UDMR, care a înmânat premiile din partea Uniunii, au ţinut să le reamintească elevilor că în tinereţe şi ei au participat la olimpiada de limba maghiară. Marko Bela a punctat că în literatură puterea a fost preluată de femei, urmând ca reprezentantele sexului frumos să preia frâiele şi în politică.

În paralel cu Olimpiada de limba maghiară, s-a desfăşurat la Oradea şi Olimpiada de limbi materne slave – slovacă, sârbă şi cehă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase