Şomajul, în scădere

Şomajul, în scădere
Deva – Numai în cursul lunii noiembrie 4.229 de persoane au ieşit din evidenţele ATOFM Hunedoara, dintre acestea 2.772 fiind încadrate în muncă. 976 de persoane neindemnizate nu şi-au reînnoit cererea de loc de muncă, iar 334 de şomeri nu au depus o cerere după perioada de îndemnizare.

„Rata şomajului a scăzut puternic luna trecută datorită faptului că peste 2000 de persoane au fost angajate pentru lucrări comunitare. Sperăm o evoluţie asemănătoare şi în luna decembrie, cu toate că ne aşteptăm la concedieri din sectorul forestier şi construcţii”, declară Vasile Iorgovan, director ATOFM Hunedoara.

Între persoanele care au ieşit din evidenţe ca şomeri sunt: pensionări – 47, plecări în străinătate pentru o perioadă mai mare de 90 de zile – 35, concedii de maternitate –24, neprezentare la viză –29, refuzul nejustificat de a urma un curs de calificare –2, alte motive – 9.

În luna noiembrie au fost înregistrate în evidenţe 3.903 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, 54 dintre aceştia şi-au pierdut locul de muncă în urma unor concedieri colective. Rata şomajului la sfârşitul lunii noiembrie în rândul populaţiei feminine era de 6,31%, iar în rândul bărbaţilor era de 6,58%.

Ina Jurcone



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase