Şomajul s-a dublat în Bihor

1Comentariu
Daciana Nica
Daciana Nica
Numărul şomerilor din judeţul Bihor aproape că s-a dublat în decursul unui an.

Criza financiară i-a atins şi pe agenţii economici din judetul Bihor. Potrivit datelor furnizate de AJOFM Bihor, comparativ cu 31 mai 2008, numărul şomerilor aproape că s-a dublat la 31 mai 2009. Rata şomajului a crescut de la 2,2% în 31 mai 2008 la 4% în 31 mai 2009. „La finele lunii mai 2009, faţă de luna mai 2008 s-a înregistrat o creştere a numărului de şomeri aflaţi în evidenţa AJOFM Bihor, de la 6.306 persoane la 11.303 persoane”, ne-a informat Daciana Nica, directorul coordonator adjunct la AJOFM Bihor.

 

Cauze

 

Principalul factor care a determinat această creştere a fost mărirea numărului de disponibilizări colective şi curente de personal, precum şi a numărului şomerilor neindemnizaţi din care peste 90% sunt beneficiarii Legii 416/2005. „Creşterea numărului de absolvenţi înregistraţi în evidenţele agenţiei, ca urmare a acţiunilor de informare şi consiliere, efectuate în instituţiile de învăţământ pentru anii terminali a fost un alt factor”, a precizat Daciana Nica. Nu în ultimul rând o contribuţie a avut şi reducerea numărului de locuri de muncă vacante înregistrate la agenţie.

Dacă ne referim la categorii de vârstă, cea mai atinsă este categoria cuprinsă între 30 şi 39 de ani, unde sunt înregistraţi 2.107 şomeri indemnizaţi, dintre care 1.096 femei. Aceeaşi categorie este pe primul loc şi la şomeri neindemnizaţi cu 1.611 persoane.

Ca nivel de pregătire, numărul cel mai mare de şomeri este înregistrat în rândul muncitorilor – 3.341 de persoane, urmat de şomerii cu studii  medii – 1.873 de persoane.

În perioada octombrie 2008 – mai 2009, un număr de 60 de agenţi economici au depus la agenţie proiecte de concediere colectivă pentru 3.196 de persoane. Dintre aceştia doi angajatori au renunţat la disponibilizări, reluându-şi activitatea. „Disponibilizările care au avut loc sunt efectul restructurării cauzate de încetarea definitivă a activităţii, restructurării cauzate de lipsă de comenzi şi restructurării cauzate de condiţiile meteorologice şi anotimpului rece”, a explicat directorul adjunct al AJOFM Bihor.

Dan Birta



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor