„Şomeri de lux” la Teatrul de Stat Oradea

În decembrie 2004, câtiva entuziasti oameni de teatru, în fruntea carora se afla reputatul critic teatral si traducator din limba germana Victor Scoradet, anuntau înfiintarea unui teatru independent ARCA, în podul unei cladiri din Calea Calarasilor, unde se afla si sediul Clubului La Scena.

Teatrul independent ARCA se dorea un teatru nou si înnoitor, atât ca repertoriu cât si ca adresabilitate. Într-o capitala ca a noastra sunt prea putine teatre, si acelea supuse unor rigori… impuse de finantatori sau nevoite sa respecte legile institutiilor bugetare.

Un teatru independent însa, cred initiatorii acestui ambitios proiect, are infinit mai multe posibilitati: în primul rând pot oferi tinerilor artisti, regizori, actori, scenografi, locuri as zice chiar privilegiate de munca si de punere în valoare a talentului lor, apoi se vor adresa cu un repertoriu adecvat tinerilor (nu neaparat ca vârsta biologica) cu „un program pliat pe mentalul si sensibilitatea lor, dat fiind ca acest public are un spirit viu, polemic, curajos”.


Teatrul ARCA îsi propune NU sa raspunda numeroaselor întrebari, firesti de altfel, ci sa-i ajute pe spectatori sa-si formuleze altele, într-o lume ca a noastra, în care gasim cu totii prea multe raspunsuri gata oferite de altii… Piesa de debut a dramaturgului Urs Widmer, Top Dogs (Someri de lux) a constituit pentru tânara regizoare Teo Herghelegiu un prilej perfect de a vorbi românilor despre probleme acute, la ordinea zilei, cu toate ca piesa, se vede, poseda un limbaj universal, de vreme ce se joaca cu succes imens în toata Europa, în China si în America de Sud.


Daca din distributie fac parte actori de… top, succesul este garantat. E si acesta un mare atu al unui teatru independent: regizorul poate face o distributie perfecta. Asadar îi vom putea urmari – ce noroc pe noi! – într-o singura seara, într-o reprezentatie care a cucerit Capitala si multe orase din tara, pe Valeria Seciu, Victor Rebengiuc, Mihai Dinvale, Claudiu Bleont, Serban Ionescu, Ozana Oancea, Ionel Mihailescu. Un regal, desigur, care ne va face tuturor o mare bucurie, un cadou spiritual pe care ni-l vom oferi la început de an, sa ne mearga bine tot anul…

Elisabeta Pop



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !