Operațiunea Ghilotina e în pauză! Robu: Momentan nu mai e cazul să se taie cabluri, există canalizații subterane în oraș/ HARTĂ

De Roxana Deaconescu
Operațiunea Ghilotina e în pauză! Robu: Momentan nu mai e cazul să se taie cabluri, există canalizații subterane în oraș/ HARTĂ
© foto: tion.ro
Nu se mai taie cabluri la Timișoara! Operațiunea Ghilotina, demarată la începutul săptămânii de primarul Nicolae Robu, a intrat în pauză. Primarul spune că operatorii au dat semne că vor să-și îngroape firele aeriene și că nu mai este cazul să fie tăiate. Edilul-șef susține, mai în glumă, mai în serios, că nu vede de ce ar trebui să fie amendat că s-a urcat pe stâlp, pentru că era în timpul liber.

Primarul Timișoarei a prezentat, vineri, în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o la sediul PNL, mai multe hărți cu situația canalizațiilor subterane pentru cabluri din oraș. Spune că RDS, Telekom și UPC au săpat în tot orașul pentru a-și duce cablurile în subteran și sunt obligați de lege să găzduiască și alți operatori.

„Credeți că pentru mine este confortabil să fac ceea ce am făcut? Eu luni de la 18 la 20 am avut curs, mă simt foarte bine cu creta în mână, cu o proiecție pe ecran, în fața studenților. Nu numai că acești operatori ne-au sfidat de mai bine de zece ani, dar văd că se mai și victimizează acești operatori, în loc să tacă și să facă. Încearcă să spună că primăria ar fi trebuit să le realizeze rețeaua. Nu există niciun oraș în care primăria să aibă rețea de canalizație pentru tuburi. Cum am dat și noi dreptul de folosirea domeniului public să se construiască, au dat și alții”, a explicat Robu.

Primarul spune că s-a săturat să fie sfidat de operatori și, deși ne-a promis încă de luni o situație a amenzilor date acestora în ultimii zece ani, a prezentat hărțile fără o statistică de amenzi. Susține că a uitat să o mai ceară…

„Nu se mai poate altfel. Acești operatori ne sfidează, nu iau în seamă nimic decât această soluție. Ați văzut efectul de ghilotină ce pronunțat era? Păi când am mers a doua zi în oraș se lucra în nu știu câte puncte, se lucra de zor. De ce a doua zi s-a putut? De ce nu s-a putut cu vorba bună? Pentru că din păcate la acest nivel suntem. Se pare că eu am venit așa cu capul în nori (…) unii niciodată nu o să răspundă de vorba bună, asta e stricta mea concluzie după 6 ani și jumătate. Eu sunt restrictiv cu măsurile punitive. Acum e deja destul, nu mai avem înțelegere față de nimeni. În lege se prevede obligativitatea firmelor care au tuburi subterane să găzduiască firmele operatorilor autorizați. Am promis, dar am uitat să o cer. Nu se mai taie momentan, dacă nu se înțelege, se vor mai tăia. Am promis, dar am uitat să o cer”, a completat primarul Timișoarei.

Cât despre contrele cu Protecția Consumatorilor, Robu spune că nu înțelege de ce este tras la răspundere de OPC că s-a urcat în nacelă să taie un cablu și nu de ITM.

„Nu știu de ce să fiu amendat că nu am făcut instructaj de lucru la înălțime. Eram în timpul meu liber și mi-a venit să urc la înălțime. Eu am crezut că se subînțelege că sunt în timpul liber. Dacă eram în timpul programului mă amendează ITM, lucrez mai mult decât ar fi normal. Sper că va fi cazul să și scriu despre întâmplările trăite. Când am relatat cât lucrez, m-am trezit cu plângere că lucrez peste cât permite Codul Muncii. Eu am luat-o ca pe o glumă, dar este realitate. Asta e țara în care trăim”, a precizat Nicolae Robu.

Operațiunea Ghilotina, demarată luni seară, a intrat momentan în pauză. S-au tăiat doar câteva cabluri în zona Mihai Viteazul, iar primarul spune că ideea lui a avut un real succes și operatorii au început să le îngroape.

„Nu se mai taie momentan, dacă nu se înțelege, se vor mai tăia. Momentan nu e cazul să se taie, că s-a intervenit în subteran”, a completat edilul, care a ținut să-și ceară scuze față de Inspectoratul Școlar Timiș că a lăsat instituția și alte câteva școli din zona centrală fără internet în zi de simulare de bacalaureat.

„Asta a fost o scăpare, nimeni nu ne-a dat informația că în ziua următoare era acea simulare de Bacalaureat. Îmi pare rău că s-a întâmplat astfel, dar să nu dăm alte dimensiuni la ceea ce s-a întâmplat. Întotdeauna se amplifică răul în raport cu dimensiunea sa reală. Nu a fost nimic atât de grav, dar e cazul să ne cerem scuze că răul acela s-a produs”, a conchis Robu.

Articole pe aceeași temă:

Operațiunea Ghilotina a născut contre între OPC și Primăria Timișoara. Administrația Robu, chemată să dea raportul

Robu a dat startul operațiunii Ghilotina din nacelă! A urlat „Victorie!” și a lăsat centrul fără net și cablu TV

Operațiunea Ghilotina: Robu și-a tăiat singur craca! Servicii ale primăriei, lăsate fără internet și telefonie. La noapte se taie alte cabluri



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !