Opinie: Televiziunile din Romania si Perversu’ de pe Targu-Ocna

17Comentarii
Opinie: Televiziunile din Romania si Perversu’ de pe Targu-Ocna
Filmuletul in care explica un scandal, cu replicile sale inteligente printre care :”i-am dat o perversa ca pe Targu-Ocna”, i-a adus celebritatea.

Televiziunile au simtit in el imediat viitorul idol al pustanilor, cu calitatile aferente: semi-analfabet, bataus, arogant si nu in ultimul rand “baiat de cartier“. Intamplator am deschis televizorul intr-o zi si l-am vazut la o emisiune. La o emisiune? M-am tot holbat la ecran zicandu-mi ca nu poate fi el, ce ar avea cineva ca dansul de zis si de aratat, intr-o emisiune live. Si totusi el era, ce-i drept imbracat putin mai bine decat in clipul de pe youtube si cu un zambet tamp intiparit pe fata. Si-a povestit viata, ne-a explicat “cum sta treaba prin cartier”, a explicat chiar si cateva sintagme folosite in limbajul “de Ferentari”, lucruri fara de care cred ca am fi ramas nestiutori in mica noastra lume ignoranta: lumea celor care gandesc. Si dintr-o aparitie s-au facut doua, din doua s-au facut trei si incet incet “Perversul” nostru a devenit intre timp o figura cunoscuta, un personaj pitoresc al platourilor de televiziune. Alaturi de el mai sunt o droaie de “vedete” care se perinda prin televiziuni fara a avea nimic de zis, persoane care folosesc un limbaj obscur demonstrand ca rating-ul se face din certuri si multa,multa incultura.

“Perversul” a ajuns sa faca provocari, face antrenamente intense pentru o lupta in stil K1 cu Ionut Atodiresei si l-a provocat chiar si pe Mihai Bendeac la o lupta a vorbelor convins ca a lui “caterinca” invatata in cartier il va face pe Mihai sa tremure in fata sa si sa para un comediant ieftin. Sa fim seriosi ?! Asa ceva chiar se intampla? Realitatea trista este ca da…

Si iata cum in Romania anului 2010, un om cu putine clase dar cu un grad de “tupeu” foarte ridicat a ajuns un personaj principal al unor emisiuni. Iata cum un simplu interviu aparut pe youtube te poate transforma peste noapte intr-o “vedeta”, iti poate garanta aparitia zilnica la unul din multitudinea de talk-show-uri, te poate scoate din anonimat si iti poate aduce recunoasterea de care aveai nevoie si pe care o meritai, avand atatea lucruri de spus, avand atatea pilde si lucruri cu care sa faci lumea o lume mai buna impartasindu-i din propriile experiente.

As dori ca peste cateva luni sa ii vad la televizor si pe cei doi tineri minunati care se chinuie sa gaseasca pluralul substantivului “telecomanda”, la o emisiune in direct cu Sexy Braileanca si Simona Sensual, ca si-asa unul dintre ei isi cauta o prietena. Sau o intalnire epica (care nu se mai poate infaptui) intre celebrul cowboy cu ai lui “6 cai frumosi”, pus fata in fata cu regretatul George Pruteanu la o discutie despre gramatica limbii romane, ar fi cu siguranta ceva foarte interesant de asemeni. Nu m-ar mira aproape deloc, mai ales in acest peisaj al televizunii romane in era moderna, deja plin de persoane la fel de inteligente si cultivate la fel de mult ca si cei amintiti mai sus: senzuale, blonde sau brunete apartinand tot timpul cuiva, bombe sexy, fotbalisti, taietori sau fachiri, nikite sau zavorance, fete de la miezul noptii si mai nou chiar…perversi.

Mihai Bontea



17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor