Oportunităţi pentru afaceri durabile

Oportunităţi pentru afaceri durabile
„Ghidul antreprenorului în Euroregiunea Carpatică” reprezintă una dintre principalele realizări ale proiectului prezentat joi, în sala mică a Primăriei, de Fundaţia Alternative România (FAR).

Ajunşi la finalului proiectului „Paşi pentru afaceri durabile în Euroregiunea Carpatica”, cei de la FAR şi-au făcut publice activităţile întreprinse pe parcursul a opt luni de muncă. FAR şi-a propus să promoveze antreprenoriatul, ca o premisă reală pentru dezvoltarea unei economii durabile în Euroregiunea Carpatica.

Pentru a ajunge la această finalitate este nevoie de o reţea funcţională de actori regionali şi de parteneriate reale şi lucrative, între administraţia publică locală, ONG-uri şi sectorul privat. „După ce vor fi atinse aceste obiective, antreprenoriatul va simţi un alt puls în euroregiune”, a spus Ioana Lazăr, coordonator de proiect.

Exemple

FAR a colaborat cu instituţii din Ucraina, Polonia şi Slovacia. Pavel Stefanski, reprezentantul unei şcoli din Polonia, a demonstrat cum poate o instituţie mică să obţină şi să folosească bani pentru modernizare sau schimburi de experienţe.

Prin intermediul acestui proiect, reprezentanţi ai CJ Bihor, ai Primăriei şi ai Universităţii Oradea, precum şi ai unor IMM-uri şi ONG-uri, au avut ocazia de a se întâlni cu omologi din celelalte oraşe ale euroregiunii. „Am discutat mai ales despre fondurile structurale. Ei ne-au povestit despre cum au reuşit să folosească banii europeni, despre dificultăţile întâmpinate. A fost o experienţă instructivă”, a opinat Oana Sabău, consilier în cadrul Primăriei Oradea.

Ghid bilingv

Caravana a durat şase zile, fiind organizate workshop-uri în trei oraşe. „Am identificat acele puncte comune prin care am putea dezvolta antreprenoriatul în euroregiune”, a precizat Ioana Lazăr. Dincolo de câştigul acestor schimburi de experienţe, realizarea palpabilă a acestui proiect este „Ghidul antreprenorului în Euroregiunea Carpatică”.

Editat în limbile română şi engleză, pe format CD, ghidul se doreşte a fi un sprijin pentru tinerii antreprenori care vor să stabilească legături de afaceri cu parteneri din euroregiune. Acesta va fi diseminat abia în luna septembrie, a anunţat coordonatorul proiectului.

Claudia Curta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !