Opoziţia PNL face anti-bilanţul Consiliului Judeţean

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
9Comentarii
Opoziţia PNL face anti-bilanţul Consiliului Judeţean
Liberalul Avrigeanu atacă Executivul judeţean, subliniind problema drumurilor, a deşeurilor şi a angajărilor de la Judeţ.

În condiţiile în care Executivul judeţean nu şi-a prezentat încă bilanţul, după un an de la preluarea şefiei Consiliului Judeţean, liderul grupului PNL din CJ, Ionel Avrigeanu ţine să facă unul, dar pe negativ.

Avrigeanu a identificat trei promisiuni electorale ale lui Pasztor Sandor şi ale cuscrului său, Ioan Mang care nu s-au îndeplinit, încă. Avrigeanu: „În privinţa promisiunii pentru asfaltarea tuturor drumurilor de pământ (promisiune electorală a PSD – n.red.), lucrurile stau prost spre foarte prost. În privinţa drumului judeţean Lăzăreni – Căpâlna, se pare că atenţionarea noastră a prins bine, dar s-au pierdut trei luni, aprilie – iunie. Însă nu se face absolut nimic pentru întreţinerea drumurilor judeţene. Pe majoritatea drumurilor judeţene buruienile sunt de doi metri, toaletarea nu se face. Principala cauză: lipsa fondurilor pentru reabilitarea lor”.

Liberalul Avrigeanu atacă şi promisiunea pistelor pentru 31 de kilometri de trasee destinate ciclo-turismului, promise de Pasztor Sandor. „Dl Pasztor prezenta în august (2016 – n.red.), două trasee, la nord şi la sud de Oradea. În afară de un studiu de fezabilitate care se pare că a fost făcut, nu aţi mai auzit nimic. Se pare că SF-ul a prezentat o situaţie greu de realizat pentru Consiliul Judeţean. Trebuie făcute acolo exproprieri, ce depăşesc puterile Consiliului Judeţean”, aruncă mănuşa Avrigeanu, fost vicepreşedinte al CJ Bihor în mandatul precedent, ajuns în PNL din PDL.

Vede bazine… politice

Ionel Avrigeanu este acid şi în privinţa apelor… bazinelor didactice de înot, din judeţ. Avrigeanu afirmă că UDMR şi PSD s-au înţeles politic să înceapă bazinele la Nucet şi la Săcueni: „Am înţeles că bazinele se pot face, însă investiţia de la Nucet pentru 300 de copii se încadrează undeva în lunga listă de decizii greşite, cu blocuri ANL la sate, parcuri în păduri, săli de sport unde nu sunt tineri. La Beiuş, Aleşd sau Salonta sunt de cel puţin 7 ori mai mulţi copii. Îmi e clar că este o decizie strict politică – PSD are singurul primar de oraş în Nucet”.

Fost membru în Executivul judeţean, Avrigeanu atenţionează că până şi pentru proiectul judeţean de gestiune a geşeurilor (SMID), deşi acesta este realizat în proporţie de 99%, urmează alte etape care vor dura, precum achiziţiile. Şi aici trage un semnal de alarmă: „Vor trebui licitate cele şapte staţii de sortare din judeţ. Caietele de sarcini nu sunt realizate şi vor trebui discutate cu cele 101 UAT din ADI Ecolect. Acestea vor trebui votate în consiliile locale. Să nu ne trezim cu firme de apartament, care nu au niciun fel de experinţă în domeniul gestionării, sortării şi tratării deşeurilor şi vor trebui excluse. Va dura luni, poate ani toată această activitate”.

Salariile de la Judeţ

Angajările de la CJ şi din instituţiile aflate în subordinea administraţiei judeţene este o altă preocupare a Opoziţiei liberale. Avrigeanu reclamă cheltuieli mai mari cu 3,5 milioane de lei în 2017, faţă de 2016, în aparatul propriu al CJ făcându-se douăzeci de noi angajări. „300.000 pentru fiecare teatru şi 250.000 de lei pentru Filarmonică” sunt noile cheltuieli cu salariile, afirmă Avrigeanu. „Unele sunt generate de acte normative ale Guvernului, dar sunt generate şi de CJ Bihor, prin noi angajări şi prin transformarea unor posturi în funcţii de conducere”.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor