Opt goluri în duelul dintre Ripensia şi Luceafărul

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
1Comentariu
Opt goluri în duelul dintre Ripensia şi Luceafărul
Confruntarea dintre Ripensia Timişoara şi Luceafărul Oradea a părut un duel al golgheterilor celor două echipe: Ndiaye Mediop versus Vlad Rusu.

Ambii şi-au sporit zestrea de goluri cu câte trei reuşite, Mediop ajungând la cota 14 goluri, în timp ce Rusu a atins cota 12 goluri pentru gruparea bihoreană.

Un meci spectaculos cu opt goluri, în care Luceafărul a condus de două ori, dar a plecat acasă cu doar un punct. Vlad Rusu şi-a început recitalul în chiar primul minut când l-a învins pe Munteanu cu un şut din careu plasat la colţul lung (0-1). Bucurie de scurtă durată, întrucât în minutul următor senegalezul Mediop a egalat după o fază asemănătoare (1-1).

„Luceferii” au trecut din nou în avantaj în minutul 24 când Codoban l-a angajat pe V. Rusu, iar atacantul l-a învins pentru a doua oară pe portarul timişorean (1-2). Avantajul a fost efemer întrucât Mediop a egalat în minutul 29 fructificând mingea centrată în faţa porţii de C. Toma (2-2).

Imediat după reluarea părţii a doua, Ripensia a preluat conducerea pentru prima dată, Mediop marcând după o fază de contraatac (3-2).

Orădenii au pus din nou stăpânire pe joc şi tot V. Rusu a egalat dintr-un penalty obţinut tot de el după un fault făcut de M. Toma (3-3).

După ce golgheterii şi-au terminat muniţia a ieşit la rampă fundaşul stânga Răzvan Trif, care a şutat senzaţional de la 24 de metri sub transversală (3-4). Un euro-gol reuşit de jucătorul venit de la Gaz Metan Mediaş!

Nu a fost golul unei meritate victorii pentru că ultimul cuvânt l-a avut nou intratul Neamţu, care a profitat de o neînţelegere între Goia şi fundaşii centrali şi a marcat din voleu pentru 4-4.

Două puncte pierdute mult prea uşor de bihoreni, din nou pe final de meci.

Cu 21 de puncte termină sezonul de toamnă-iarnă pe loc neretrogradabil.

CASETA TEHNICĂ

RIPENSIA TIMIȘOARA – LUCEAFĂRUL 4-4 (2-2)

Stadion: „Ciarda Roşie”. Teren bun. Spectatori: 100

Au marcat: Mediop 2, 29, 48, Neamţu 90+2 / V. Rusu 1, 24, 71, ultimul din penalty, R. Trif 82

Ripensia: D. Munteanu – Ad. Popa (cpt.), Stoi (86 A. Dumiter), M. Toma, C. Toma, Apro – Ad. Ungureanu, Zaluschi (75 Mânecan), Laur. Tudor, Bobină (89 Neamţu) – Mediop. Antrenor: Radu Suciu

Luceafărul: Goia – Balea, A. Mut, Tînc, R. Trif – Cuc (46 C. Roşu), Ţegle – Al. Dulca, Codoban (cpt.) (67 Antohi), Ban (58 Bruno Rocha) – Vl. Rusu. Antrenor: Cristian Dulca

Arbitri: Paul Unimatan (Zalău) – Joszef Peter (Sfântu Gheorghe) şi Cristian Voicu (Focşani).

Observatori FRF: Dan Monea (Aiud), Viorel Lolea (Reşiţa)



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor