Opt zile fără apă caldă și căldură

Reactualizat la:
18Comentarii
Opt zile fără apă caldă și căldură
Săptămâna începe cu noi întreruperi de apă caldă și căldură iar unele zone vor rămâne fără agentul termic primar până în 17 noiembrie. 

În cursul săptămânii viitoare vor avea loc mai multe izolări ale unor sectoare ale rețelei de transport agent termic primar pentru executarea unor lucrări în cadrul proiectului “Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi a creşterii eficienţei energetice – finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu – etapa I – 17,53 Km”, respectiv întreruperea furnizării de căldură și apă caldă de la următoarele puncte termice, după cum urmează:

1. Magistrala 4 cu PT202, în data de 09 noiembrie de la orele 08.00, pentru definitivarea soluției de alimentare a acestui punct termic. Sunt afectați consumatorii, inclusiv cei cu puncte termice proprii, situați pe străzile Dacia – parțial, Odobescu – parțial, Doina – parțial, Menumorut – parțial, Piața Creangă, N. Jiga – parțial, Mioriței, Eminescu – parțial, Dunărea – parțial și adiacente acestora. Această întrerupere va dura până în data de 11 noiembrie orele 22.00.

2. Magistrala 1 cu PT 412, 413, 416 și 417 în data de 10 noiembrie între orele 08.00 – 20.00, pentru pregătirea înlocuirii conductelor acesteia pe o porțiune a str. Eminescu (între Inspectoratul Școlar și str. Republicii). Sunt afectați consumatorii, inclusiv cei PT propriu situați pe străzile Eminescu – parțial, Deltei – parțial, Cometei – parțial, Dunărea – parțial, Republicii – parțial, Parcul Traian – parțial și Tribunalului – parțial.

3. Magistrala 1 cu PT 404 – 407, în data de 11 noiembrie de la orele 12.00 pentru întregirea acesteia pe str. Bărăganului și Gh. Doja. Sunt afectați consumatorii, inclusiv cei cu puncte termice proprii, situați pe străzile L. Pasteur – parțial, Magheru, G. Enescu – parțial, Vago Iosif, Bărăganului, Gh. Doja – parțial, Măcinului, Olteniei, Delavrancea, A. Mureșanu, Berthelot, Aleea Ștrandului, I. C. Brătianu, I. H. Rădulescu, Petru Rareș și Parcul Traian (PT 1484 – Crinul Alb). Această întrerupere va dura până în data de 15 noiembrie orele 22.00.

De asemenea, pentru realizarea devierii traseului magistralei M4 în zona Ștrandului Municipal și, concomitent, remedierea unei avarii la aceeași magistrală M4 pe str. Barbu Ștefănescu Delavrancea, se va întrerupe furnizarea căldurii și apei calde de la următoarele puncte termice: PT 300 – 303 și 836, în data de 09 noi. a.c. de la orele 08.00. Sunt afectați consumatorii, inclusiv cei cu PT proprii situați pe străzile Dunărea – parțial, Republicii – parțial, Gh. Dima, Schubert, Snagovului, Brașovului – parțial, Rovine, N. Jiga – parțial, Delavrancea – parțial, I.H. Rădulescu, N. Cristea, Parcului, Parcul Brătianu, Codrilor, Dragoș Vodă, Barierei, Clujului – parțial, Moreni și Ogorului (zona CET 2). Această întrerupere va dura până în data de 17 noiembrie a.c. orele 22.00.

Este posibil ca aceste lucrări să afecteze funcționarea și a altor puncte termice, respectiv în zonele Nufărul, Velența și Sînmartin. Termoficare dă asigurări că face tot posibilul pentru a asigura cu prioritate furnizarea agentul termic pentru încălzire tuturor consumatorilor care nu sunt direct afectați de aceste opriri.

De asemenea promite că nu vor mai fi opriri programate, de anvergură, în funcționarea sistemului de alimentare cu energie termică.

Pentru informaţii suplimentare, clienţii pot suna la dispeceratul de urgentă TelVerde   0 800 070 800  – număr apelabil gratuit din toate rețelele fixe și mobile.



18Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor