Oradea – pepinieră de etnobotanice

9Comentarii
Oradea – pepinieră de etnobotanice
Cu toate măsurile luate de oficiali, afacerea cu plante pe sănătatea naivilor înfloreşte pe zi ce trece la Oradea.

Deşi la nivel de Guvern s-au luat niscaiva măsuri pentru a controla mai bine comerţul cu plante cu efect de stupefiante de la weedshopuri, la Oradea acest tip de afacere înfloreşte şi unii patroni se pare că scot profituri tot mai mari din plantele etnobotanice pe care le vând tinerilor.

Tam tam

În urmă cu circa două săptămâni, pe vitrina unui magazin de pe str. Moscovei se anunţa că se va deschide „în curând cel mai tare magazin de vise cu cele mai bune preţuri din oraş” şi prin urmare, doritorii de plante pot suna non-stop la un număr de telefon mobil scris tot pe vitrină.

Marţi seară, magazinul cu pricina era deschis şi de altfel, pe uşa de la intrare trecătorii erau informaţi că acest magazin devise funcţionează non-stop. Mai mult, pe uşă erau şi preţurile afişate la câteva plante, pentru ca iniţiaţii să afle încă din stradă cât de avantajos se vând aici etnobotanicele (preţurile afişate sunt între 25 lei/0,2 grame până la 85 lei/0,5 grame). Patronul şi fratele acestuia sunt doi tineri profesori de educaţie fizică ce au ales să vândă etnobotanice ca un al doilea job.

Amenzi

Poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au prins de veste şi au „vizitat” weedshopul imediat după ce a fost deschis. Descinderea celor de la Crimă Organizată s-a făcut împreună cu colegii de la Garda Financiară şi cei de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului. „Vizita” s-a soldat cu amenzi în sumă mare, comisarii de la Garda financiară dând sancţiuni de circa 4.000 lei, iar inspectorii OPC – sancţiuni în valoare de 15.000 lei. „Deficienţele constatate au fost multiple: lipsa registrului de control, lipsa traducerii informaţiilor în limba română (ţara de origine, importator, termen de valabilitate, principalele caracteristici ale ingredientelor, lipsa declaraţiei de conformitate”, ne-a informat Valeriu Cojocariu, director coordonator adjunct al CJPC Bihor. Cu toate acestea, miercuri dimineaţă, magazinul era deschis şi funcţiona cu aceleaşi afişe clare şi „îmbietoare” pentru cei mai slabi dintre tineri.

Profituri mari

Deschiderea acestui magazin de vise, care este primul weedshop cu program permanent din Bihor dovedeşte faptul că acest tip de afacere rentează, în pofida amenzilor mari date în răstimp de poliţişti, inspectori şi comisari. Un alt weedshop din Oradea se pare că înfloreşte de la o zi la alta. Magazinul de vise din apropierea Pieţei Cetate merge „ca uns”. Surse neoficiale ne-au informat că D.L., patronul acestui weedshop ar fi nepotul unuia dintre administratorii firmei (F.S.) care a închiriat hala din Batăr belgianului care cultiva cannabis. Respectivul patron de magazin de vise are se pare un weedshop şi în Timiş, încă de prin 2008, cu care şi-a început afacerea. Iar anul acesta ar fi reuşit în doar patru luni să îşi schimbe maşina veche (un Opel) cu un Mercedes CLS. Individul şi-ar fi cumpărat maşina din Germania, în februarie cu circa 28.000 euro, bani cash. Unele surse au calculat că pentru a cumpăra respectivul bolid în doar patru luni, şeful de weedshop ar fi trebuit să facă un profit de 200 lei/30 secunde, timp de patru luni vânzând non-stop, 24 din 24 de ore. Mai mult, surse neoficiale au avansat ideea că, pentru o perioadă scurtă de timp, la weedshopul de lângă piaţa mare ar fi lucrat, ca second job şi doi actuali sau foşti poliţişti de la Poliţia Rutieră, însă informaţia a fost infirmată de şeful de la Crimă Organizată, comisarul şef Mugur Poinar.

 

Poliţiştii de la Crimă Organizată ştiu însă şi de individul D.L., inclusiv de maşina nouă cumpărată şi îl monitorizează, dar probabil mulţi tineri vor mai consuma etnobotanice din magazinul lui până să îl poată opri legal. La fel, e de aşteptat ca şi patronul unicului weedshop deschis non-stop să prospere rapid, cât alţii în şapte ani, tot pe sănătatea tinerilor naivi care cumpără etnobotanice cu efect de stupefiante.

 

Caracatiţa

Prietenul fiicei lui S.L. (S.L.- femeia care a închiriat hala belgianului ce a făcut cultură de cannabis la Batăr) este O.T., un tânăr care anul trecut a fost arestat pentru că făcea comerţ ilegal cu haine din străinătate. Surse neoficiale spun însă că bărbatul a stat foarte puţin în arest fiindcă administratoarea care a închiriat hala din Batăr pentru cannabis a intervenit, iar la următoarele „capturi” ale Poliţiei, T. nu ar mai fi fost prins.

 

O.Ş.

Marfă nouă la weedshopurile redeschise!

A început vânătoarea weedshopurilor!

Cu ţigară de la weedshop la spital

 



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor