Oradea, capitala literaturii

Oradea, capitala literaturii
ORADEA – Criticul literar Alexandru Ştefănescu, renumitul profesor Ion Simuţ şi redactorul-şef al Revistei Familia, Ioan Moldovan, au stat miercuri seara de vorbă cu olimpicii naţionali. Pe parcursul celor aproape trei ore, cei trei scriitori au dat dovadă de umor şi de o largă înţelegere a fenomenului literar, pe care au încercat să le insufle şi mulţimii de tineri adunaţi în sala festivă a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Oradea.

Dacă la deschiderea Olimpiadei Naţionale de limba
şi literatura română Alexandru
Ştefănescu şi Ion Simuţ i-au
îndemnat pe elevi să citească,
încercând mai întâi să le
descopere dragostea pentru literatură şi bucuria
lecturii, miercuri seara criticul literar şi
universitarul au vorbit despre valoarea literaturii clasice
şi contemporane şi despre importanţa
individualităţii în literatură.


 

Captivaţi


 


Elevii, dascălii însoţitori şi
orădenii care au venit să-i asculte pe Alex.
Ştefănescu şi Ion Simuţ au fost
captivaţi de întâlnirea cu cei doi
scriitori. Tinerii au avut posibilitatea
să-şi cumpere câteva din volumele
publicate de Alex. Ştefănescu şi Ion
Simuţ. Alex. Ştefănescu a prezentat
câteva aspecte „tehnice” ale
volumului „Istoria literaturii române
contemporane – 1941 – 2000”, iar Ion Simuţ a
vorbit de cele mai bune 35 de romane din literatura
română contemporană în perioada
1945 – 2005, adunate în „Europenitatea
romanului românesc contemporan”. Apoi au
trecut la relaţionare. Elevii au adresat
câteva întrebări, astfel că orele
s-au scurs pe nesimţite. La final, elevii au
căutat o amintire vie de la cei doi scriitori,
astfel că s-au înghesuit să
obţină autografe şi dedicaţii.


 

Crina Dobocan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase