Oradea-Debrecen 2020

1Comentariu
Biro Rozalia
Biro Rozalia
Viceprimarul Biro Rozalia a prezentat noul plan de dezvoltare „Să gândim un viitor comun – Oradea-Debrecen 2020”, discutat în urma manifestării „Fereastră deschisă spre Europa”.

Proiectul a fost elaborat cu ajutorul a doi profesori cu peste zece ani de experienţă în domeniul relaţiilor internaţionale din cadrul Centrului de Excelenţă „Jean Monnet” din universităţile din Oradea şi Debrecen.

Patru etape majore

„Distanţa dintre cele două oraşe este ideală pentru o dezvoltare comună a acestei aglomerări urbane după integrarea în Uniunea Europeană. Zonele metropolitane ale celor două oraşe au peste 600 mii de locuitori, care reprezintă capitalul uman al regiunii”, a declarat joi Biro, în cadrul unei conferinţe de presă la care a fost prezent şi deputatul Lakatos Petru.

Proiectul va cuprinde patru etape majore: sensibilizarea celor implicaţi pentru a susţine acest demers, elaborarea studiilor de impact, elaborarea strategiilor comunităţilor şi implementarea acestor strategii. Pentru primele două etape va fi nevoie de minimum jumătate de an pentru fiecare în parte, urmând ca din 2008 să se treacă la implementarea strategiilor de colaborare cu sprijinul politic şi al instituţiilor publice.

„În cazul în care nu vom reuşi să fim competitivi, vor trece pe lângă noi posibilităţi majore de atragere de fonduri”, a afirmat viceprimarul.

Sergiu Briceag



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor