Oradea găzduiește CN de tenis U 16 ani

De Gavril Nutiu
Nemes Nimrod
Nemes Nimrod
Baza de tenis a Arenei „Antonio Alexe” este gazda unei competiții majore din calendarul FR Tenis, Campionatul Național individual de vară 2018.

Turneul reunește cei mai buni 20 de tenismeni ai țării la categoria de vârstă 16 ani, care se întrec la simplu și dublu, feminin și masculin, respectiv la dublu mixt. Competiția este organizată de CSM Oradea, sub egida FR Tenis. Duminică au avut loc meciurile din calificări, iar ieri dimineață au început meciurile de pe tablourile principale de câte 32, la masculin și feminin. Tenisul orădean este reprezentat de șapte sportivi, patru la feminin, respectiv trei la masculin: Daria Jula, Floriana Popovici (CSM Oradea), Anamaria Șerfezi, Patricia Goina (Sănătatea Oradea), respectiv Vladimir Cuc, Nemes Nimrod și Mihai Lungu (CSM Oradea).

Bugetul competiției se ridică la peste 10.000 lei. Finalele turneului se vor disputa sâmbătă, cu începere de la ora 10:00, dacă condițiile meteo nu vor perturba desfășurarea partidelor.

Arbitrii concursului sunt: Vlad Zdrențu (București) – principal; Ioan Mărginean (Cluj-Napoca), Benedek Elek (Harghita), Andrei Brisc (Zalău) și Răzvan Dinicoiu (București).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !