O delegaţie a firmei Pannegy din Ungaria a prezentat ieri public o formulă de asociere cu Consiliul Local Oradea pentru realizarea a şase noi sonde de exploatare a apei termale din subsolul municipiului.
În deschidere, reprezentanţii Pannergy au prezentat principalele date despre termia Oradiei, dovedind că s-au documentat serios înainte de a propune o investiţie de 55 milioane de euro.
Astfel, conform datelor Pannergy, Oradea produce iarna 300 Gcal/oră din care consumă 240Gcal/oră iar vara produce 27Gcal/oră din care consumă 20 Gcal/oră. Totalul producţiei pe an este de 916.000 Gcal din care consumul efectiv este de 609.000 Gcal, diferenţa fiind pierderi pe reţea.
Din cei circa 200.000 de locuitori ai Oradiei, cam 70% sunt racordaţi la sistemul centralizat de încălzire, adică aproximativ 50.000 de locuinţe.
„Este o sumă semnificativă pentru oraş, o valoare care trebuie păstrată şi dezvoltată”, a declarat Kolosz Arpad, consilier tehnic în cadrul Pannergy. Acesta a amintit că anii trecuţi s-a elaborat Masterplanul pentru Strategia Termică a Oradiei, definându-se principalele direcţii de dezvoltare. Pe baza acestui Masterplan s-a obţinut o finanţare europeană de 70 de milioane de euro pentru retehnologizarea CET pe gaze naturale şi pentru înlocuirea masgistralelor de transport a agentului termic. Proiectul mai prevede automatizarea Punctelor Termice pentru a se răspunde mai bine nevoilor consumatorilor.
Probleme, probleme
Un alt aspect amintit este că problema creşterii eficienţei termice a locuinţelor este responsabilitatea consumatorilor, chiar dacă aceştia sunt sprijiniţi prin subvenţii locale şi de stat la termo-izolarea blocurilor. Dar şi că UE cere eliminarea subvenţionării termiei, ceea ce ar creşte cu 27% tarifele la populaţie.
„Un important obiectiv rămâne asigurarea independenţei energetice a oraşului, îndeosebi prin folosirea surselor alternative de energie”, a mai punctat Kolosz Arpad. În paranteză, Kolosz a subliniat că centralele pe biomasă prezintă dezavantajul că pădurile exploatate au nevoie de mult timp pentru a se regenera, iar transportul lemnului implică poluare şi consum de combustibil.
Securitate energetică
Totodată, Kolosz a amintit şi de importanţa securităţii energetice, anunţând că deja unele ţări europene, inclusiv Germania, vor renunţa la centralele nucleare în urma accidentului din Japonia. Iar o consecinţă va fi o scumpire şi mai accentuată a gazelor naturale.
În context, Kolosz a apreciat că noua centrală CET pe gaz va avea nevoie, anual, de 100 – 120 milioane metri cubi de gaz. Ceea ce înseamnă că va emite în atmosferă cam 200.000 de tone de substanţe poluante în condiţiile în care valoarea la bursă a unui certificat pentru dreptul de a emite o tonă de CO2 în atmosferă este de 16,20 euro. Deci CET va cheltui peste trei milioane de euro pe an doar pentru emiterea de emisii nocive, pentru a respecta Acordul de la Kyoto.
Doar pe termen lung
În acest context, Pannergy doreşte să amenajeze în Oradea 6 – 7 sonde de producţie de apă geotermală şi tot atâtea de injecţie de apă, după cum obligă directivele europene. Şi estimează că la o investiţie de 55 milioane de euro va produce 160.000 Gcal/an din apă termală extrasă la 90 de grade Celsius. „După concepţia noastră, Pannergy şi Consiliul Local pot forma o societate mixtă, fiecare având drepturi egale. Firma mixtă va trebui să obţină licenţă de exploatare a apei geotermale Consiliul Local ar putea avea 10% din acţiuni fără să investească nimic întrucât i-am putea suporta noi povara sub formă de împrumt rambursabil din dividendele la care are dreptul municipalitatea”, a explicat Kolosz Arpad. Dată fiind anvergura investiţiei, Pannergy doreşte un contract pe termen lung, cu trei variante de calcul a preţului agentului termic livrat municipalităţii.
„Bineînţeles, e o decizie suverană a Consiliului Local Oradea dacă să-şi atragă sau nu un investitor privat major. Formula financiară ar rămâne o temă de lucru”, a conchis Kolosz Arpad.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!