Oradea îşi pierde Libertatea

Oradea îşi pierde Libertatea
Complexul cinematografic, monument oradean de arhitectura secession, este abandonat la cheremul altora. Soarta fostului Complex Cinematografic Oradea, rebotezat Libertatea în elanul revolutionar de dupa 1989, ramâne un mister.

La câtiva ani distanta de la desfiintarea filialei locale a RADEF si
mutarea centrului de decizie la Arad, conform dorintei lui Sergiu Nicolaescu,
cel care a fost ales ca senator candidând pe listele PSD din judetul vecin,
una dintre cele mai frumoase sali de spectacol ale orasului, parte integranta
a unui superb monument de arhitectura, zace într-un anonimat total.

Prima grija a „prietenilor” nostri situati ceva mai la sud, dupa
matrasirea fostului director al RADEF Bihor, Gelu Barna – cel care a denuntat
masinatiunea politicianista careia i-a cazut victima el, în prima faza,
si mai apoi, întreaga cinematografie oradeana – a fost aceea de a demonta
instalatia dolby-surround a cinematografului si a o instala într-o sala
din Arad.

Nimic nou

Pasul urmator a fost închirierea complexului unei firme din Cluj, Chicago
Tours, care detine înca alte cinci cinematografe. De aproximativ doi ani,
sub pretextul unei renovari minutioase, clujenii promit redeschiderea salii.

De fiecare data când sunt contactati de reprezentantii presei oradene,
ei promit invariabil ca locatia „va fi deschisa în urmatoarele doua
saptamâni”. De atunci si pâna acum au trecut de vreo 30 de
ori câte doua saptamâni, iar situatia este neschimbata.

Mai mult, în primavara acestui an ei au obtinut si o finantare din partea
retelei Europa Cinemas pentru reabilitarea complexului. Este greu de urmarit
ce s-a întâmplat cu banii, în conditiile în care, dupa
cum arata si imaginile surpinse în aceste zile, sala este în aceeasi
stare în care era atunci când a fost abandonata în mâinile
societatii clujene.

„E vina oradenilor”

Între timp, Sergiu Nicolaescu nu a mai ajuns senator, asa ca sediul
filialei RADEF si-a continuat calatoria spre sud, oprindu-se la Timisoara, în
Arad ramânând numai o sectie a institutiei.

Seful acestei sectii, un oarecare domn Barbosu, s-a declarat foarte indignat
de interesul manifestat de presa si opinia publica oradeana fata de viitorul
complexului.

„Este vina oradenilor, nu a noastra, ca cinematografia oradeana a murit.
Noi am sustinut activitatea în aceste sali din Oradea din banii aradenilor
(sic!). Am auzit ca nici la mall-ul din oras (Lotus Plaza – n.n.) nu mai functioneaza
decât doua cinematografe (fals, functioneaza toate cinci salile – n.n.),
asa ca înseamna ca nu aveti de ce sa va plângeti, nu aveti nevoie
de filme. Oricum, nu eu, Barbosu, am închiriat sala, ci Centrul National
de Cinematografie”, se spala el pe mâini.

Tot el afirma ca, daca oradenii tin atât de mult la aceasta sala, nu
au decât sa se înscrie la licitatiile pentru privatizarea cinematografelor,
licitatii care vor demara în primavara anului viitor, dupa cum a anuntat
ministrul Culturii.

Sala, înapoi!

Ramâne o enigma cum poate ministerul sa vânda unui întreprinzator
de aiurea o cladire de patrimoniu, ai carei proprietari de drept, familia Adorjan,
au acceptat sa o doneze statului român, cu conditia ca imobilul sa-si
pastreze destinatia culturala.

Asta în conditiile în care multe dintre institutiile de cultura
oradene pribegesc prin sedii improprii, în vreme ce altele se pregatesc
sa fie evacuate, vezi cazul Filarmonicii.

Nu lipsit de importanta este, dupa cum ne dezvaluie fostul director Gelu Barna,
faptul ca în spatele suprafetei de proiectie a salii mari din complex
exista o scena cu o adâncime de 15 metri, perfect conservata, care ar
putea gazdui spectacole de orice gen.

Cu o capacitate de peste 600 de locuri si cu o arhitectura fabuloasa, în
stil secession, sala mare ar putea deveni una dintre cele mai importante scene
culturale ale Oradiei, împlinind astfel traditia acestui oras si, nu în
ultimul rând, dorinta celor care au gândit-o pentru oradeni si pentru
zestrea spirituala a municipiului.

Laura Voicu & Valentin Buda