Oradea Job Expo 2019

Reactualizat la:
Oradea Job Expo 2019
Târgul Locurilor de Muncă „Oradea Job Expo 2019” va avea loc vineri, 22 martie, la Era Shopping Park.


Bihorenii care se află în căutarea unui loc de muncă au şanse mari de angajare. După succesul obţinut anul trecut cu Târgul Locurilor de Muncă Inform Media, compania care editează cotidienele Jurnal Bihorean, Bihari Naplo, Bihon.ro şi Erdon.ro, va organiza în această primăvară o nouă ediţie a târgului de locuri de muncă. Astfel, vineri, 22 martie 2019, între orele 9:00 şi 19:00, la Era Shopping Park, va avea loc Târgul Locurilor de Muncă „Oradea Job Expo 2019”.

Până în prezent şi-au anunţat prezenţa 16 companii şi o şcoală care oferă cursuri de formare profesională. Este vorba despre: Class Furn, FinProm, Plexus, Inteva, Plastor, Celestica, Carrefour, Olimp Impex, Nidec, Leroy Merlin, Cerved, Eberspaecher, Turism Felix, PGS Sofa, UAMT, Red Seven şi Şcoala Postliceală „Henri Coandă” Oradea. Acestea oferă peste 750 de locuri de muncă atât pentru persoane cu studii medii cât şi pentru cele cu studii superioare, atât pentru persoane cu experienţă, cât şi pentru persoane dornice să înveţe de la zero o meserie.

Plexus

Plexus a inaugurat fabrica de la Oradea în 2009, în Euro Business Parc. Compania produce componente electronice pentru domeniul comunicaţiilor, medical, industrial, al apărării, securităţii şi al aviaţiei.

Plexus vine la „Oradea Job Expo” cu o ofertă de 84 de locuri de muncă. Şapte dintre acestea sunt destinate persoanelor cu studii superioare: inginer test (un post), inginer calitate (trei posturi), inginer produs (un post), supervizor producţie (un post) şi planificator (un post). Pentru persoanele cu studii medii sunt oferite 17 joburi: zece pentru tehnician electronică, cinci pentru auditor calitate şi două posturi pentru tehnician proces. Alte 50 de locuri de muncă sunt oferite pentru operatori asamblare şi zece pentru magazioneri.