Oradea primeşte bani, dar nu pe referendumuri

Ministrul Liviu Pop şi prefectul Claudiu Pop
Ministrul Liviu Pop şi prefectul Claudiu Pop
Ministrul Liviu Pop a asigurat că Oradea va primi bani de la Guvern, dar speră ca aceştia să „nu fie risipiţi” pe referendumuri.


„Sigur că Oradea va primi bani în plus. Am văzut că recent, aici s-a organizat un dublu referendum. Eu sper să nu se mai risipească banii. În general, municipiile reşedinţă de judeţ prin noua formulă au fost vitregite prin noua formulă. Acum, însă, vor primi în plus”. Este declaraţia lui Liviu Marian Pop, ministrul pentru dialog social, în contextul rectificării bugetare anunţate de Guvern. Ministrul Pop spune că nu înţelege de ce Primăria Oradea a organizat cu repetiţie acelaşi referendum, pentru unirea cu Sînmartinul.

Iubitori de Oradea…

„Ai organizat un referendum, de ce mai faci un al doilea referendum într-un interval atât de scurt?”, s-a întrebat ministrul Pop. Acesta a răspuns astfel, deducând că o jurnalistă locală „iubeşte aşa mult Oradea”, pentru că aceasta vroia să afle dacă banii Guvernului pentru municipiu sunt condiţionaţi astfel. Ministrul a criticat iniţiativa primarului, însă s-a ferit de condiţionări, fie ele şi verbale. A fost momentul în care prefectul Claudiu Pop a ţinut să-şi arate patriotismul local, ţinând să-i precizeze ministrului că „tuturor ne este dragă Oradea”. Liviu Pop nu a ştiut să spună câţi bani va primi Primăria Oradea de la Guvern, însă a arătat că banii se vor vedea pe una dintre viitoarele hotărâri de consiliu local.

„În urma formulei de alocare a fondurilor, au fost şi primării ce au rămas cu bani mai puţini. Chiar avem câteva exemple de primării ce au avut probleme în a-şi plăti salariaţii. Nu foarte multe, dar au fost. De aceea, e mai mult decât binevenită această rectificare pozitivă”, a precizat prefectul Claudiu Pop, referindu-se la primăriile din judeţ.

Ministrul Liviu Pop a asigurat că niciun minister nu va rămâne cu bani mai puţini după rectificarea de buget. Şi totuşi, se iau bani de la Ministerul Transporturilor, a admis ministrul. Acest minister nu reuşeşte să cheluie banii alocaţi pe proiectele cu finanţare europeană, aspect accentuat şi de către ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, nemulţumit de felul în care acest minister ştie să-şi ducă proiectele la bun sfârşit. Pop a admis faptul că s-au luat de la Transporturi banii alocaţi pentru proiectele ce nu vor fi finalizate anul acesta şi, prin urmare, se va pierde finanţarea europeană. „Avem 13 miliarde de lei prevăzuţi prin MasterPlanul de transport. Nu putem să-i punem pe toţi în 2015”, a căutat o justificare ministrul Pop.

CJ Bihor – lipsă

Prezent la şedinţa Comisiei de Dialog Social ce funcţionează la Prefectura Bihor, ministrul Liviu Pop a aruncat săgeţi către Consiliul Judeţean, care nu a avut reprezentanţi la întâlnirea cu partenerii sociali – instituţii, sindicate, patronate, ONG. Ministrul a aflat că CJ Bihor nu a participat niciodată la şedinţele CDS, prin preşedinte sau vicepreşedinţi. „Am constatat că nu este acelaşi respect din partea CJ Bihor. Niciun preşedinte şi vicepreşedinte nu participă la şedinţele de dialog social, deşi multe iniţiative legislative vin de la nivelul Comisiilor de Dialog Social”, a spus ministrul, precizând că s-ar putea opera modificări şi în Legea Educaţiei, pentru a preveni situaţii precum cea de la Ştei, unde elevii Colegiului Tehnic au fost scoşi din sală în corpore.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor