Oradea, Sânmartin şi Şoimi, în instanţă

Oradea, Sânmartin şi Şoimi, în instanţă
ORADEA - Încăpăţânarea unor consilii locale de a modifica hotărârile aprobate în 2007, declarate ilegale de Prefectura Bihor, a făcut ca CL Oradea, CL Şoimi şi CL Sânmartin să se aleagă cu procese în contencios administrativ.

Reprezentanţii Prefecturii au cerut în instanţă anularea unui număr de nouă hotărâri de consiliu, aparţinând celor trei legislative locale amintite.

În urma controlului de legalitate efectuat de juriştii Prefecturii la hotărârile adoptate de consiliile locale au fost descoperite 141 de hotărâri ilegale, atât ale consiliilor locale cât şi dispoziţii ale primarilor. În urma verificărilor o parte din hotărâri au fost modificare pentru a intra în legalitate, însă există consilii locale care au refuzat să le modifice. Ca urmare, Prefectura a acţionat legislativele locale cu probleme în contencios administrativ. „În 2009, pentru un număr de nouă hotărâri ale consiliilor locale au fost iniţiate acţiuni de anulare la instanţa de contencios administrativ”, a precizat prefectul Mircea Ghitea. Astfel, printre hotărârile aflate la instanţă se numără cea privind asocierea dintre CL Oradea şi SC Drumuri Orăşeneşti. Mai există o hotărâre a CL Şoimi, privind concesionarea unei suprafeţe de teren din proprietatea comunei în proprietatea SC Cariera Urviş Comprod SRL. Restul hotărârilor atacate de Prefectură se referă la repartizarea locuinţelor ANL în Sânmartin şi la concesionarea sau vânzarea directă a unor parcele de teren, tot în comuna Sânmartin.

Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !