Oradea şi Băile Felix, ambalate pentru Budapesta

Oradea şi Băile Felix, ambalate pentru Budapesta
De joi şi până duminică, Oradea participă, alături de Băile Felix, la Târgul Internațional de Turism din Budapesta „Utazas – International Tourism Exhibition”, dedicat pieței maghiare.

Echipa orădeană este condusă de fostul viceprimar Ovidiu Mureşan, care şi-a luat câteva zile de concediu din noul post de director comercial de la Compania de Apă Oradea.

A doua ieşire

Este al doilea târg internațional de turism la care Municipiul Oradea participă pentru promovarea ofertelor turistice ale municipiului și stațiunii termale Băile Felix, sub forma unui pachet turistic comun complementar.

Participarea la târgul de turism se realizează prin intermediul Autorității Naționale pentru Turism și Biroul de promovare şi informare turistică al României din Viena (organizatorul târgului din partea României), în cadrul standului de peste 150 mp rezervat României.
Anul acesta România este țară parteneră în cadrul târgului „Utazas – Internațional Tourism Exhibition”. La fel ca și la Viena, cele două structuri organizatoare, Autoritatea Națională pentru Turism și Biroul de promovare şi informare turistică al României din Viena, au invitat Oradea ca oraș partener al României. Echipa orădeană beneficiază de un Info-Desk mai mare și de panouri publicitare în cadrul târgului.

Termalism şi art-nouveau

Oferta turistică Oradea – Băile Felix, rezumată în titlul „Capitala ArtNouveau și a Băilor termale din România” este cuprinsă într-o broșură de promovare care pentru prima dată tratează specificitatea celor două oferte în mod unitar și complementar. „Broșura a fost concepută pentru a surprinde cât mai bine cele mai importante aspecte pe care un turist le poate vedea sau încerca azi și în același timp oferă diferențierea față de alte oferte din regiune, prin faptul că propune atât componenta urban-culturală, încărcată de istorie (istoria Sf. Ladislau, patrimoniul cultural religios al Oradiei), cât și componenta băilor termale și a spa-urilor din oraș. Această ofertă este completată de numeroasele obiective turistice din județul Bihor, fie că vorbim de munții Apuseni sau de peșterile Farcu sau Meziad. În cadrul târgului promovarea va insista pe moștenirea imperiului Austro-Ungar din Oradea, pe oferta deosebită a munților Apuseni și nu în ultimul rând unicitatea calităților apelor termale din zonă”, arată Primăria într-un comunicat de presă.

Această activitate este începutul unei activități de promovare care va viza, pe lângă piețele externe din Austria și Ungaria, și piața internă, prin participarea la cele mai importante târguri de turism din România (Cluj Napoca, Timișoara şi Brașov). Scopul este de a crește numărul de turişti și implicit de a dezvolta economia locală direct sau indirect implicată în activități de turism, mai transmite Primăria.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase