Oradea şi Debreţin, împreună pentru Campionatul de Polo

1Comentariu
Oradea şi Debreţin, împreună pentru Campionatul de Polo
ORADEA – Primăriile Oradea şi Debreţin şi-au anunţat joi candidatura pentru organizarea Campionatului European de Polo 2010. Cele două oraşe vor avea un singur contracandidat, capitala Croaţiei, Zagreb. Video

O delegaţie a celor două municipii se va deplasa sâmbătă viitoare la Eindhoven pentru a depune candidatura.

Potrivit primarului Debreţinului, Lajos Kosa, este o premieră în istoria polo-ului ca două oraşe din două ţări diferite să încerce să organizeze împreună un campionat. „Nu a mai avut loc o colaborare sportivă de acest gen. Este un demers original şi inovativ”, a declarat edilul maghiar. „Avem la îndemână toate condiţiile pentru organizarea campionatului şi trebuie să ne gândim că publicitatea de care o să aibă parte cele două oraşe cu ocazia acestui eveniment ar costa foarte mult în alte condiţii”, a declarat primarul. „Atât Debreţin cât şi Oradea au cele mai moderne baze sportive nautice din România şi Ungaria. Oradea este un centru tradiţional pentru polo, aici este campioana României la polo”, a continuat primarul Oradiei, Mihai Groza.

Campionatul European de Polo ar costa cele două oraşe circa 1,2 milioane de euro. „O parte importantă din costul total al cheltuieilor îl reprezintă licenţa. Licitaţia pentru licenţă va porni de la 300.000 de euro”, a explicat primarul Debreţinului. Edilii celor două oraşe susţin că o mare parte din cheltuieli vor fi asigurate prin sponsorizări şi prin contribuţia celor două guverne. „Cele două oraşe ar avea de suportat o cheltuială de 70 de milioane de forinţi. O sumă acceptabilă, iar ulterior o să recuperăm investiţia de pe urma veniturilor obţinute în urma organizării şi din drepturile de televizare”, a precizat edilul maghiar.

Viceprimarul Oradiei, Biro Rozalia, a spus că iniţiativa porneşte de la planurile celor două municipalităţi de a realiza până în 2020 aglomeraţia urbană Oradea – Debreţin.

Campionatul European de Polo se va desfăşură în perioada 27 august – 5 septembrie 2010 şi vor fi înscrise în competiţie 12 echipe masculine de polo şi 8 echipe feminine.

Georgiana Anghel



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor