Orădean arestat pentru pornografie infantilă și act sexual cu o minoră de 14 ani

De Costel Demian
Reactualizat la:
4Comentarii
Orădean arestat pentru pornografie infantilă și act sexual cu o minoră de 14 ani
Un tânăr de 24 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT pentru săvârşirea infracţiunilor de  pornografie infantilă prin sisteme informatice și act sexual cu un minor.

Costea Florian-David, zis Kobra, a fost arestat preventiv în urma unei percheziții domiciliare. Bărbatul este bănuit că ar fi realizat și distribuit imagini cu o minoră de 11 ani. „Cel în cauză este bănuit că, în cursul lunii iulie, ar fi abordat o minoră de 11 ani, din Oradea, căreia i-ar fi făcut mai multe fotografii în diferite ipostaze, folosindu-se de telefonul său mobil, fotografii pe care, ulterior, le-ar fi distribuit pe o reţea de socializare”, precizează comisar IPJ Bihor, Alina Dinu. În urma percheziției, din locuința tânărului au fost ridicate mai multe sisteme informatice. Anchetatorii au descoperit în telefonul și calculatorul inculpatului mai multe fotografii, în diferite ipostaze, cu minora de 11 ani.

Totodată, bărbatul este cercertat și pentru că ar fi întreținut relații sexuale cu o altă minoră, în vârstă de 14 ani. „În cursul lunii iulie 2017, inculpatul  a întreținut  raporturi sexuale cu o persoană vătămată în vârstă de 14 ani, în zona localității Paleu, în autoturismul personal al acestuia”, transmite DIICOT.

Joi, 14 septembrie, Tribunalul Bihor a dispus arestarea preventivă a inculpatului Costea Florian-David  pentru o perioadă de 30 de zile.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea continuă cercetările în cauză sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Oradea pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale în cauză.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor