Orădean lovit de tramvai, salontancă agăţată de tren

Doi bătrânei au fost acroşaţi de tramvai, respectiv de tren, în Oradea respectiv Salonta.

„Un orădean în vârstă de 85 de ani a dat să traverseze strada Dimitrie Cantemir, miercuri în jurul orei 06:00, pe trecerea pietonală semnalizată, dar pe culoarea roşie a semaforului electric, fiind acroşat de un tramvai condus regulamentar. În urma impactului, octogenarul a suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital”, se arată în comunicatul de presă al Inspectoratului Poliţiei Judetului Bihor.

Iar o pensionară de 74 de ani a fost agăţată marţi seară de un tren care a târât-o câţiva metri pe peronul din Gara CFR Salonta. Echipajul de Ambulanţă solicitat la locul accidentului i-a acordat septuagenarei primul ajutor, constatând însă că nu a suferit leziuni grave, dar a internat-o în Spitalul Salonta pentru supraveghere.

Bătrânica se pregătea să urce în tren dar s-a apropiat mult prea tare de marginea refugiului când trenul intra în gară şi a fost agăţată de uşa unui vagon. Norocul ei a fost că trenul sosea şi nu pleca din gară, astfel că mecanicul a putut opri în trei-patru metri.

Cristian Horgos



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !