Orădeancă cu maşină fantomă pe Borşului

Orădeancă cu maşină fantomă pe Borşului
Orădeanca D.A.L. (32 ani) s-a încumetat să conducă marţi pe Şoseaua Borşului o maşină cu numere false de înmatriculare, cu riscul unui dosar penal.

Poliţiştii rutieri au depistat-o marţi, pe strada Borşului, pe orădeanca D.A.L. (32 ani), în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, pe care erau aplicate plăcuţe cu numere false de înmatriculare.”, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţului Bihor, subinspector Alina Dinu.

Tot marţi, dar la ora 17, poliţiştii rutieri l-au reperat în Hidişelul de Sus pe bihoreanul B.D. (36 ani), din Corbeşti, care conducea pe DN 76 un autoturism fără a avea permis auto. Mai mult, bihoreanul le-a declarat iniţial agenţilor de poliţie rutieră date false privind identitatea, fiind suspectat că ar fi vrut să se sustragă controlului.

„În cauză s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi fals privind identitatea.”, mai declară subinspector Alina Dinu.

 

 

 

Miercure neagră pentru doi şoferi băuţi

Totodată, poliţiştii orădeni au mai depistat în primele ore ale zilei de miercuri doi şoferi cu o alcoolemie în aerul expirat care a depăşit pragul penal, impunând recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. Astfel, miercuri la ora 02.00, pe strada Aluminei din municipiu a fost depistat şoferul orădean I.D.R. (36 ani), pentru care aparatul alcool-test a indicat o concentraţie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot azi, dar la ora 04.00, pe strada Podului din Oradea a fost depistat B.S.V. (53 ani), domiciliat în Germania, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

 

 

Pieton acroşat la Marghita

Dând să traverseze marţi la ora 14:10 strada Bihorului din Marghita, localnica K.A. (33 ani) a ales un loc nemarcat apărând pe carosabil din spatele unui autobuz aflat în mişcare. Astfel că femeia nu a mai putut fi evitată de concitadinul T.I. (39 ani) care conducea un autoturism Daewoo.

        În urma impactului, marghiteanca a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital.

 

Cristian Horgos

 

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase