Chiar dacă e doar cu sufletul acolo, orădeanca ne-a povestit emoţiile prin care trece din poziţia de soţie a jucătorului de tenis Adrian Crişan, calificat pentru a V-a oară consecutiv la Olimpiadă.
Diana spune că obiectivul soţului său, component al echipei României de tenis de masă e să obţină un rezultat cât mai bun, „poate chiar ca acela de la Londra, unde Adi a ocupat locul 5, cel mai bun din istoria tenisului de masă românesc”.
Crişan-Crişan
Acum Diana şi Adrian Crişan trăiesc în Cholet – Franţa, acolo unde „şotul meu mai are un an de contract”. Cum a început povestea lor povesteşte chiar Diana: „Ne-am cunoscut datorită faptului că aveam acelaşi nume de familie (Crişan) şi înainte de căsătorie. Eu sunt din Oradea. Soţul meu e din Bistriţa. Ne-am cunoscut pe Facebook. Noi aveam, pe reţeau de socializare, doar un prieten comun, suficient ca el să vadă într-o zi o postare de-a mea. A văzut că avem acelaşi nume de familie … restul e istorie. Prima dată ne-am întâlnit la jumătatea drumului Oradea – Bistriţa, adică la Cluj, în 2012. Apoi am mers la Bremen, fiindcă atunci Adrian era legitimat la Werder Bremen”, ne-a spus Diana Crişan.
Adrian Crişan a trăit în Germania 18 ani, acolo a devenit campion, a câştigat trei Cupe. Are un titlu şi la Werder Bremen, unde a petrecut 5 ani. „Şi am stat acolo, la Bremen, până anul trecut când Adrian a semnat cu clubul de prima liga franceza Stella Sport La Romagne.Viaţa alături de un sportiv de performanţă are greutăţile, dar şi frumuseţile ei. Bucuria câştigării fiecărui punct, a fiecărui meci e incredibilă. Dar toate astea se obţin doar prin muncă multă şi dăruire totală. Participarea la a 5-a ediţie consecutiva a Jocurilor Olimpice e un moment unic. Obiectivul e obţinerea unui rezultat cât mai bun, poate chiar ca acela de la Londra, unde Adi a obţinut locul 5, cel mai bun din istoria tenisului de masă românesc… Ceea e ne-a unit pe mine şi pe Adi a fost tocmai pasiunea comună pentru sport”, spune Diana Crişan.
De-altfel și Adrian şi-a mărturisit această pasiune pentru sport, dincolo de tenisul de performanţă. El a declarat pentru sport.ro că e: „un mare fan al altor sporturi, îmi place baschetul, îmi place tenisul de câmp, îmi place fotbalul, dar să şi alerg. Sunt un sportiv în toată puterea cuvântului. Îmi place să alerg pentru că mă menţine într-o formă foarte bună fizica şi psihică. Alerg aproape de când am început tenisul de masă. Mă şi relaxez, îmi şi elimin energia negativă din mine şi rămân cu energie pozitivă şi mă simt foarte fit.” Diana ne-a vorbit despre emoţiile trăite înaintea marii competiţii.
„Emoţii sunt tot timpul, dar sperăm să fie constructive. Nu vreau să vorbesc în numele lui Adrian, dar din ceea ce ştiu, condiţiile nu sunt cum ar trebui. Nu se ridică la nivelul celorlalte Jocuri Olimpice. La Rio e frumos fiindcă ai şansa să te antrenezi cu sportivi de mare performanţă, să faci schimb de păreri. E frumos pur şi simplu fiindcă eşti înconjurat de oameni care au avut un cuvânt de spus în sportul mondial”, spune Diana Crişan. Cea mai mare competiţie la care Diana a fost să-şi susţină soţul, în sală, a fost Campionatul European de Tenis de Masa din 2013 de la Swechat (Austria), dar Adrian Crişan a declarat pentru sport.ro că :”În plan personal meciul vieţii a fost când m-am căsătorit alături de minunata mea soţie Diana. Am avut norocul să fiu susţinut de familia mea, pentru că m-au înţeles că trebuie să mă antrenez mai mult, să mă duc la competiţii….Atunci când m-am calificat la prima olimpiadă de la Sydney a fost o surpriză uriaşă pentru mine. Mai erau doar 3 locuri disponibile în lume şi am reuşit să câştig acel concurs care mi-a dat biletul. După Sydney am mers la Atena, la Beijing şi la Londra, unde am ajuns până în sferturi. Sper ca la Rio să fac o performanţă mai bună”. Tot ceea îşi doreşte Adrian Crişan, după ce şi-a trăit, de cinci ori visul de a fi olimpic, e să fie într-o bună formă pshihică. Iar, de aceasta se ocupă şi Diana….
Citiți principiile noastre de moderare aici!