Orădeancă „făcută” de bijuterii

1Comentariu
Orădeancă „făcută” de bijuterii
O femeie suspectată de înşelăciune a fost depistată cu operativitate de poliţiştii orădeni.

Agenţii orădeni de siguranţă publică şi patrulare din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea au depistat-o marţi şi au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale faţă de R.L(34 ani), din Vadu Crişului, zonă cunoscută pentru băştinaşii puşi pe infracţiuni. Aceasta este suspectată că în jurul orei 11:10, ar fi acostat o orădeancă pe o stradă din municipiu, pe care ar fi convins-o să îi ghicească şi să o dezlege de farmece, pentru numai 10 lei. Odată preţul convenit, suspecta a convins victima să-i înmâneze un inel şi un lănţişor din aur pe care le avea asupra sa, sub pretextul că va folosi acele obiecte personale ale femeii pentru a o dezlega de farmece. Orădeanca ţepuită” i-a oferit bijuteriile, pe care suspecta le-a învelit aparent într-un şerveţel.

„Magie” curată

Ulterior, R.L. i-a încredinţat păgubitei şerveţelul, în care i-a spus că se află bijuteriile sale, dar care în realitate era gol. Mai mult, „ghicitoarea” i-a spus femeii să nu care cumva să deschidă şerveţelul până ajunge acasă, deoarece, în caz contrar, ädezlegareaö nu va mai avea efect. Această recomandare a stârnit în cele din urmă bănuiala orădencei păgubite, care a deschis imediat şerveţelul şi a constatat că fusese înşelată. Femeia a alertat, iar un echipaj de poliţie format din agenţi orădeni de ordine şi siguranţă publică în apropiere, a intervenit cu operativitate, suspecta fiind depistată înainte de a reuşi să se facă nevăzută, cu toate că, încolţită fiind, suspecta a încercat să se descotorosească de bijuterii. Poliţiştii au recuperat însă întreg prejudiciul, pe care l-au restituit părţii păgubitei. Cercetările au fost preluate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, care au început urmărirea penală în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

Poliţia face noi recomandări

În fauna infractorilor, escrocul deţine o poziţie privilegiată. Dacă unui spărgător îi trebuie puţină forţă fizică şi îndemânare pentru a pătrunde prin efracţie într-o locuinţă, a fura şi a dispărea rapid cu bunurile, în ceea ce-l priveşte pe escroc, situaţia este diametral opusă. Acesta nu numai că nu-şi evită victima ci, dimpotrivă, îi iese în întâmpinare, o abordează direct şi nu o slăbeşte până nu îşi atinge scopul. Mai mult decât atât, escrocul nu va apela niciodată la violenţă sau la alte manifestări tipice infractorilor de rând, ci va face uz de abilitatea sa de putere de convingere, de inteligenţa sa, pentru a determina victima să îi cedeze „de bună voie” banii sau valorile care fac obiectul escrocheriei. „Pentru a nu deveni victima acestui gen de infractori, recomandăm cetăţenilor să nu facă cunoştinţe întâmplătoare şi, cu atât mai mult, să nu dea curs invitaţiilor provenite din partea acestora” spune inspector principal de poliţie Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Alexandra Borz



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor